Efectul opririi Nord Stream: Prețul gazelor a sărit luni cu 30% pe piețele europene

Efectul opririi Nord Stream: Prețul gazelor a sărit luni cu 30% pe piețele europene
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 sep 2022

Prețurile europene la gaze au crescut cu până la 30%, după ce Rusia a anunțat că una dintre principalele sale conducte de aprovizionare cu gaze către Europa va rămâne închisă pe termen nelimitat, ceea ce a reaprins temerile legate de raționalizarea gazelor în Uniunea Europeană în această iarnă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

VEZI AICI ȘI „Salutările calde” trimise de Dmitri Medvedev Europei: Gazul va ajunge la 5.000 de euro până la sfârșitul anului

Prețul de referință al gazului a urcat până la 272 de euro pe megawatt/oră (MWh) la deschiderea pieței, după ce Rusia a susținut vineri că, din cauza unei scurgeri la instalațiile conductei Nord Stream 1, aceasta va rămâne închisă și după cele trei zile de întrerupere a lucrărilor de întreținere de săptămâna trecută, scrie Hotnews.ro.

ULTIMA ORĂ ANAF cere falimentul Romcab, la un moment dat principal furnizor de conductori și cablaje pentru industria românească și important exportator pentru Europa, astăzi cu afaceri de aproape 2 miliarde lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ANAF cere falimentul Romcab, la un moment dat principal furnizor de conductori și cablaje pentru industria românească și important exportator pentru Europa, astăzi cu afaceri de aproape 2 miliarde lei

Contractele olandeze TTF pentru gazele naturale pentru luna octombrie, s-au ieftinit apoi până la 256 de euro, ceea ce reprezintă o creștere zilnhică de 23%, un nivel cu aproape 400% mai mare decât în urmă cu un an.

Creșterea prețurilor din acest an a afectat deja consumatorii și a forțat unele industrii să oprească producția.

Europa a acuzat Rusia că a transformat în armă aprovizionarea cu energie, ca represalii la sancțiunile occidentale impuse Moscovei din cauza invaziei sale în Ucraina. Rusia spune că Occidentul a lansat un război economic, iar sancțiunile au împiedicat întreținerea conductelor.

Gazoductul Nord Stream, care trece pe sub Marea Baltică spre Germania, furniza în trecut aproximativ o treime din gazul exportat de Rusia în Europa. Acesta funcționa deja la doar 20% din capacitate înainte ca fluxurile să fie oprite săptămâna trecută pentru întreținere.

Gazul rusesc furnizat prin Ucraina, o altă rută importantă, a fost, de asemenea, redus, ceea ce a determinat UE să se grăbească să găsească surse alternative de aprovizionare pentru a umple instalațiile de depozitare a gazului pentru iarnă.

Mai multe state au declanșat planuri de urgență care ar putea duce la raționalizarea energiei și la creșterea perspectivelor de recesiune.

„Aprovizionarea este greu de realizat și devine din ce în ce mai greu să înlocuiești fiecare strop de gaz care nu provine din Rusia", a declarat Jacob Mandel, asociat senior pentru mărfuri la Aurora Energy Research.

Costurile ridicate ale energiei electrice au forțat deja unele industrii mari consumatoare de energie, inclusiv producătorii de îngrășăminte și aluminiu, să își reducă producția și au determinat guvernele UE să pompeze miliarde de euro în programe de ajutorare a gospodăriilor.

Miniștrii Energiei din țările UE urmează să se întâlnească pe 9 septembrie pentru a discuta opțiunile pentru a ține în frâu creșterea prețurilor la energie, printre care plafonarea prețului la gaze și linii de credit de urgență pentru participanții de pe piața energiei, se arată într-un document consultat de Reuters.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Germania, puterea economică a UE și cel mai mare consumator de gaze din Europa, s-a pregătit pentru o oprire totală a livrărilor de gaze.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
nord stream