EXCLUSIV Modificarea modificării OUG 114. Plafonarea prețului gazelor - amânată cu o lună. Până la intrarea sa în vigoare ar mai fi rămas doar o zi lucrătoare

EXCLUSIV Modificarea modificării OUG 114. Plafonarea prețului gazelor - amânată cu o lună. Până la intrarea sa în vigoare ar mai fi rămas doar o zi lucrătoare
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 28 mar 2019

Termenul de la care se va aplica plafonarea prețului gazelor din producția internă la 68 lei/MWh va fi amânat, de la 1 aprilie la 1 mai,  potrivit unei noi variante de proiect de modificare a controversatei Ordonanțe de Urgență 114, care va schimba din nou prevederile de-abia puse marți seară în dezbatere publică de Ministerul de Finanțe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Foarte probabil, amânarea termenului nu este o concesie făcută producătorilor, ci mai degrabă una făcută consumatorilor non-casnici care ar beneficia de prețul plafonat, printre care se numără și combinatele controlate de Ioan Niculae.

Ținând cont că până la 1 aprilie, data la care ar fi urmat să intre în vigoare plafonarea prețului gazelor, mai este doar o zi lucrătoare, “beneficiarii” controlului prețului se află în criză de timp în ceea ce privește procedurile birocratice pe care trebuie să le parcurgă pentru a beneficia de preț plafonat al gazelor.

SURPRIZĂ România a devenit mai importantă decât Cehia pentru CA Immo: Valoarea portofoliului său de proprietăți românești a crescut cu aproape 50% anul trecut CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ România a devenit mai importantă decât Cehia pentru CA Immo: Valoarea portofoliului său de proprietăți românești a crescut cu aproape 50% anul trecut

De exemplu, potrivit Ordinului 40/2019 al ANRE care stabilește forma Contractului-cadru de vânzare cumpărare a gazelor naturale, încheiat între producătorii de gaze naturale și furnizorii de gaze naturale sau clienții finali eligibili, “beneficiarii” au obligația prezentării unor garanții, pe lângă cea ca gazele să fie plătite în termen de 15 zile de la livrare.

“Cumpărătorul are obligația de a constuitui în favoarea Vânzătorului o garanție financiară de plată pentru acoperirea riscului de neachitare a facturilor emise de Vânzător, cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de data începerii livrărilor”, se precizează în contract. Garanția nu se constituie decât în varianta în care se achită în avans gazul sau în cazul în care cele două părți decid altceva.

“Nivelul garanției financiare (…) reprezintă contravaloarea a 100% din valoarea gazelor naturale pentru două luni cu cele mai mari cantități contractate. Garanția financiară își încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la sfârșitul ultimei luni de livrare”, scrie în contractul cadru. Garanția poate fi scrisoare de garanție bancară în lei, emisă de o bancă agreată de producători sau un bani cash, “cont garantat (deposit colateral) în lei”.

EXCLUSIV Modificarea modificării OUG 114. Plafonarea prețului gazelor - amânată cu o lună. Până la intrarea sa în vigoare ar mai fi rămas doar o zi lucrătoare

viewscnt
Afla mai multe despre
oug 114
plafonare preț
gaze
ioan niculae