Exportul de energie electrică a crescut

Exportul de energie electrică a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iun 2020

Exportul de energie electrică a fost de 1.976 milioane kWh în primele patru luni, în creștere cu 795,8 milioane kWh față de perioada similară din 2019, în timp ce consumul final de energie electrică, în această perioadă, a fost de 17.885 milioane kWh, cu 5,4% mai mic față de perioada corespunzătoare a anului 2019, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”În perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020, resursele de energie primară au scăzut cu 8,4%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 1,5%, față de aceeași perioadă a anului precedent. Principalele resurse de energie primară, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020, au totalizat 10,612 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 979.000 tep față de perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2019”, arată datele INS.

Liberalizarea pieței gazelor. După Enel și CEZ, un alt mare furnizor de electricitate, Electrica, concurează duopolul Engie-E.ON CITEȘTE ȘI Liberalizarea pieței gazelor. După Enel și CEZ, un alt mare furnizor de electricitate, Electrica, concurează duopolul Engie-E.ON

Producția internă a însumat 6,32 milioane tep, în scădere cu 512.000 tep față de aceeași perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 4,292 milioane tep, scrie News.ro.

”Exportul de energie electrică a fost de 1.976 milioane kWh în creștere cu 795,8 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 2.130 milioane kWh, în scădere cu 102,9 milioane kWh”, arată datele INS.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 21.991 milioane kWh, în scădere cu 325,1 milioane kWh, față de perioada corespunzătoare a anului 2019.

Producția din termocentrale a fost de 7.260 milioane kWh în scădere cu 1.502 milioane kWh (-17,1%). Producția din hidrocentrale a fost de 4.566 milioane kWh în scădere cu 338,7 milioane kWh (-6,9%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 4.100 milioane kWh în creștere cu 130 milioane kWh (+3,3%).

Producția din centralele electrice eoliene, în primele patru luni, a fost de 2.937 milioane kWh, în creștere cu 188,8 milioane kWh față de aceeași perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalații fotovoltaice în această perioadă a fost de 548,5 milioane kWh, în creștere cu 31,3 milioane kWh față de perioada corespunzătoare a anului 2019.

Consumul final de energie electrică, în această perioadă, a fost de 17.885 milioane kWh, cu 5,4% mai mic față de perioada corespunzătoare a anului 2019; iluminatul public a înregistrat o scădere cu3,7%, iar consumul populației a crescut cu 2,7%.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
ins