Fondul Proprietatea cere ca Nuclearelectrica să plătească dividende suplimentare de 452 mil. lei din rezerve

Fondul Proprietatea cere ca Nuclearelectrica să plătească dividende suplimentare de 452 mil. lei din rezerve
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 apr 2017

Fondul Proprietatea, acționar minoritar al Nuclearelectrica, vrea ca producătorul de energie să aloce pentru dividende 107,24 milioane lei din rezultatul de anul trecut, ceea ce înseamnă 99% din profitul net, și alocarea a încă 452 milioane lei din profiturile realizate în anii anteriori și nerepartizate acționarilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fondul Proprietatea a cerut în acest sens introducerea a două puncte suplimentare pe ordinea de zi a adunării generale a acționarilor ce va avea loc pe 24 aprilie, arată convocatorul completat transmis Bursei de Valori București, scrie News.ro.

Unul din subiecte prevede "aprobarea repartizarii profitului net al exercitiului financiar 2016, pe destinații, aprobarea valorii totale a dividendelor brute în valoare de 107.248.477 lei, a valorii dividendului brut pe acțiune în valoare de 0,3557 lei/acțiune".

Cel de-al doilea punct presupune "aprobarea distribuirii sumei de 452.270.776 lei din rezultatul reportat al societății sub formă de dividende suplimentare, a valorii dividendului suplimentar brut pe acțiune în valoare de 1,5 lei/acțiune".

Propunerea Fondului Proprietatea depăășește cu mult nivelul de dividende propus de consiliul de administrație, de 99,49 milioane lei din profitul net al anului trecut, la o valoare a dividendul brut pe acțiune de 0,33 lei.

Compania de foraj petrolier GSP, controlată de Gabriel Comănescu, va fora două sonde în Marea Neagră pentru Black Sea Oil&Gas CITEȘTE ȘI Compania de foraj petrolier GSP, controlată de Gabriel Comănescu, va fora două sonde în Marea Neagră pentru Black Sea Oil&Gas

Compania a raportat pentru anul trecut un profit net de 108,6 milioane lei (circa 24 milioane euro), în scădere cu 27% față de câștigul din anul anterior.

Conducerea Nuclearelectrica a acceptat astfel solicitatea Guvernului de a aloca cel puțin 90% din profitul net din 2016 pentru dividende, propunând un procent de 91%, nivel care urmează să fie votat în adunarea generală a acționarilor din 24 aprilie.

În 27 ianuarie, Guvernul a aprobat un Memorandum prin care companiile controlate de stat și regiile autonome sunt obligate să transfere la bugetul de stat cel puțin 90% din profitul net realizat anul trecut.

Referitor la punctele privind numirea unor administratori cu un mandat de patru ani sau de patru luni, ca urmare a expirării mandatului a șase din șapte membri ai consiliului de administrație, noul convocator arată și care sunt și de unde au venit aceste propuneri.

Astfel, Eva-Georgeta Andreaș, Cristian-Romulus Anton, Cristian Gentea, Ionuț Mișa, Florin Constantin Tătar și Iulian-Robert Tudorache sunt propuși de acționarul majoritar, Ministerul Energiei, pentru un mandat provizoriu cu o durata de patru luni începând cu 26 aprilie.

Daniela Lulache și Nicolae Bogdan Codruț Stănescu au fost  propuși de "acționari privați" ai companiei "atât pentru un mandat de patru ani cât și pentru un mandat provizoriu de patru luni".

Compania a realizat anul trecut o producție netă de energie dîn scădere la 10.388 GWh, de la 10.709 GWh în anul 2015.

Cele două unități de la Cernavodă asigură aproape 20% din producția totală de electricitate a țării.

Acționarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care deține o participație de 82,49% din totalul acțiunilor.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori București și are o valoare de piață de 2,05 miliarde lei (455,5 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
nuclearelectrica