Furnizarea căldurii va fi sistată în București, progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare

Furnizarea căldurii va fi sistată în București, progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mai 2021

 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță, marți, încheierea sezonului de încălzire 2020 - 2021, având în vedere evoluția temperaturilor din ultima perioada.

”Astfel, începând cu data de 4 mai 2021, sunt inițiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul București. Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare și prin închiderea instalațiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore”, precizează Termoenergetica.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00", scrie News.ro.

De la această măsură fac excepție obiectivele speciale – spitale, creșe, școli, grădinițe, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților acestor instituții.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
caldura
bucuresti