GRAFIC Prețul electricității din România rămâne în continuare unul dintre cele mai reduse din Europa, în pofida scumpirilor de săptămâna trecută cauzate de temperaturile scăzute

GRAFIC Prețul electricității din România rămâne în continuare unul dintre cele mai reduse din Europa, în pofida scumpirilor de săptămâna trecută cauzate de temperaturile scăzute
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 30 ian 2018

Vremea mai rece decât media istorică a perioadei a condus săptămâna trecută la scumpirea cu 25% a curentul electric tranzacționat pe piața spot OPCOM însă chiar și cu aceste scumpiri, Români rămâne una dintre cele mai ieftine piețe de electricitate din UE. În weekend, curentul s-a ieftinit, fiind tranzacționat la 35 de euro/MWh, cu 15 euro mai puțin decât prețul maxim înregistrat, pentru scurt timp, vineri, de 50 de euro/MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În perioada 18-24 ianuarie, când media temperaturilor s-a situat marginal peste cea istorică, iar vântul mai puternic a stimulat producția de energie eoliană (care a înregistrat perioade cu valori mai mari de 2.600 MWh), în România s-au înregistrat cele mai reduse prețuri la electricitate pe piața pentru ziua următoare (PZU) din Europa, cuprinse între 30 și 40 de euro pe MWh.

Pe piața spot din Spania (OMEL-E), prețurile au variat în perioada respectivă între 45 și 60 euro/MWh, iar pe cea italiană (GME) ele s-au situat între 40 și 55 euro/MWh.

Evoluția prețurilor la electricitate pe principalele burse europene

GRAFIC Prețul electricității din România rămâne în continuare unul dintre cele mai reduse din Europa, în pofida scumpirilor de săptămâna trecută cauzate de temperaturile scăzute

În intervalul în care prețurile de pe OPCOM erau cele mai mici din Europa, România a fost exportator net de electricitate, cea mai mare cantitate fiind exportată pe 18 ianuarie (1.443 MW), iar cea mai mică pe 22 ianuarie (17 MW).

Odată cu răcirea vremii, care a debutat pe 24 ianuarie, curentul electric vândut pe piața spot OPCOM s-a scumpit cu aproximativ 25%. Astfel, în intervalul 24-27 ianuarie, un MWh s-a tranzacționat pe bursa de la București la un preț cuprins între 40 și 50 de euro. Maximul de 50 de euro/MWh a fost înregistrat pe 26 ianuarie, când OPCOM a ajuns, pentru puțin timp, e adevărat, cea mai scumpă piață din Europa, alături de OMEL-E și GME.

Evoluția producției și consumului de electricitate din ultimele 10 zile

GRAFIC Prețul electricității din România rămâne în continuare unul dintre cele mai reduse din Europa, în pofida scumpirilor de săptămâna trecută cauzate de temperaturile scăzute

Sosirea weekend-ului, cu un consum mai redus, a condus la scăderea prețului electricității la 35 euro/MWh, acest preț fiind înregistrat atât pentru ziua de 28, cât și pentru cea de 29 ianuarie.

Anul trecut, în această perioadă, ca urmare a unei combinații nefericite între vremea rece și portofoliul de electricitate achiziționat prin contracte pe termen lung, prețul energiei înregistra valori de peste 3 ori mai mari decât actualele maxime, de peste 150 euro/MWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
energie electrică
electricitate
opcom
pzu