GRAFICE. Energia livrată luni în România, cea mai scumpă din Europa. Care sunt cauzele

GRAFICE. Energia livrată luni în România, cea mai scumpă din Europa. Care sunt cauzele
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 29 iul 2019

Prețul mediu al energiei electrice furnizată luni în România, 62,88 euro/MWh, a fost cel mai ridicat din întreaga Europă, singura țară cu un preț identic fiind Ungaria, a cărei piață este interconectată cu cea autohtonă. Chiar și Bulgaria și Grecia, state cu deficit de capacități de producție și prețuri de obicei mai ridicate decât cele din România, înregistrau prețuri cu aproape 3 euro/MWh mai reduse.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Presiunea pe preț a venit din partea cererii autohtone (consum de 7.500 MW la o producție de 6.500 MW), drept urmare luni dimineață România importa în medie peste 1.000 MW (chiar 1.189 MWh la ora 9).

Importurile nu sunt o noutate, în ultimele 2 săptămâni România aflându-se în mod curent în poziția de importator net de electricitate. În plus, prețurile spot de pe OPCOM au fost printre cele mai ridicate (dacă nu cele mai ridicate) din Europa în ultima lună.

Prețurile spot ale energiei electrice înregistrate luni în întreaga Europă

Nivelul apelor din România a scăzut ceea ce a condus la o reducere a energiei hidro de la o medie de 3.500 MW la una de sub 2.000 MW. Interesant este că luni, Hidroelectrica producea peste 2.000 MW și producția tot nu putea acoperi consumul intern.

În afara evoluției fluctuante de energie regenerabilă (luni, ca urmare a vremii noroase nici măcar energia solară nu contribuia decât cu 150 MW), o altă cauză pentru care România a înregistrat în ultimul timp deficit de producție în raport cu consumul este producția redusă de energie din hidrocarburi.

ANALIZĂ Cum a ajuns România cea mai scumpă piață europeană a gazelor și importator net pe perioada verii CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Cum a ajuns România cea mai scumpă piață europeană a gazelor și importator net pe perioada verii

În trimestrul al doilea, de exemplu, producția de electricitate a Romgaz a fost practic 0 (0,8 GWh - și ca urmare a lucrărilor de modernizare prin care trece centrala de la Iernut), iar cea a OMV Petrom a fost de 0,05 TWh, cu 88% sub nivelul din perioada similară a anului trecut și cu 95% față de cea din primul trimestru al anului.

Motivul: reglementările impuse de OUG 114 și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), dar și o anchetă a Consiliului Concurenței, au transformat procesul de producție de energie electrică din gaz într-unul neprofitabil.

Potrivit unor surse din piață, Consiliul Concurenței a impus celor doi producători să introducă gaz în centralele lor nu la cost de producție, ci la prețul pieței.

Numai că, în urma adoptării OUG 114 și a legislației secundare a ANRE, prin care aproximativ 50% din gaz este alocat furnizorilor la preț reglementat de 68 leri/MWh, prețul de pe piețele centralizate autohtone (Bursa Română de Mărfuri - BRM și OPCOM) a sărit de 100 de lei/MWh.

Cum pentru producția unui MWh de electricitate este necesară arderea a 2 MWh de gaz, rezultă un cost de producție de peste 200 lei/MWh.

La acesta se adaugă valoare certificatelor verzi (25 de euro/MWh), ceea ce face ca producția de electricitate din gaz să devină profitabilă doar de la prețuri ale electricității de peste 300 de lei/MWh, ignorând celelalte costuri.Iar luni, în pofida faptului că în România se înregsitra cel mai ridicat preț al electricității din UE (297,27 lei/MWh), acesta se situa sub prețul mediu la care producția de electricitate din gaz ar fi devenit profitabilă.

Prețurile de pe OPCOM din ultima lună, printre cele mai ridicate din Europa

În plus, piața autohtonă este interconectată cu cea maghiară. Un algoritm, Euphemia, stabilește, în funcție de prețurile relative de pe cele două piețe, care dintre cele două state este importator și care exportator net.

Jumătate din capacitatea de producție a Ungariei este asigurată de centrale pe gaz. Numai că, spre deosebire de România, unde politica guvernului este una de subvenționare a consumului și descurajare a ofertei, în Ungaria prețul gazului este unul mai mic. Dovadă: România a ajuns să importe gaz din Ungaria, în pofida faptului că statul vecin nu deține zăcăminte importante de gaz, ci importă la rândul său gaz rusesc.

EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM

Ca urmare a prețului mai mic al gazului din Ungaria și costul de producție al unui MWh de electricitate este mai redus, ceea ce conduce la prețuri spot ale energiei electrice mai mici și la transformarea României în importator net și la limitarea producției de energie din România.

Prețul de furnizare a energiei electrice reprezintă aproximativ 50% din prețul achitat de consumatorii finali. Energia cumpărată pe piața pentru ziua următoare reprezintă aproximativ 40% din totalul energiei achizinate de furnizori în vederea livrării sale către clienții industriali și cei casnici de pe piața concurențială. Clienții casnici de pe piața reglementată beneficiază de un preț de furnizare stabilit de ANRE.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
electricitate
pzu
import
gaz
hidrolelectrica
petrom
romgaz