Grupul energetic italian Enel va investi 329 milioane euro în România, până în 2018

Grupul energetic italian Enel va investi 329 milioane euro în România, până în 2018
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2017

Grupul energetic italian Enel a anunțat joi că și-a planificat investiții în România de 329 milioane de euro până la sfârșitul ciclului actual de reglementare, în 2018, din care 151 milioane de euro în acest an și 178 milioane de euro în 2018, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor. Investițiile companiei au depășit 3 miliarde de euro de la intrarea pe piața din România, în anul 2005.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Vom continua programul de investiții pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor, prin mărirea gradului de automatizare a rețelelor de distribuție, precum și prin dezvoltarea canalelor de comunicare cu clienții și a ofertei de servicii cu valoare adăugată”, a declarat Georgios Stassis, directorul general al Enel în România.

Valoarea investițiilor realizate în rețelele de distribuție în perioada 2005-2016 se ridică la 1,584 miliarde de euro, scrie News.ro.

”Pentru anul 2017, din investițiile de peste 151 de milioane de euro prevăzute pentru România, 139 milioane de euro reprezintă suma alocată pentru operațiunile de distribuție. În 2018, investițiile programate sunt chiar mai ridicate, ajungând la 178 milioane de euro, din care 168 milioane de euro pentru îmbunătățirea performanței rețelei”, spun oficialii companiei.

Conform datelor raportate Autorității Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru 2015, indicatorul SAIDI (privind durata medie a întreruperilor neplanificate pentru fiecare client) pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 221 minute, cel mai bun nivel din țară, media națională fiind de 308 minute. E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat au avut, de asemenea, performanțe mai bune decât media pe țară, cu SAIDI de 234 minute, respectiv 247 minute.

Peste 22.000 de locuințe au fost deconectate de la CET-uri anul trecut. Topul județelor cu cele mai multe debranșări CITEȘTE ȘI Peste 22.000 de locuințe au fost deconectate de la CET-uri anul trecut. Topul județelor cu cele mai multe debranșări

În 2016, indicatorii de performanță s-au îmbunătățit și mai mult conform datelor preliminare, până la aproximativ 175 minute pentru E-Distribuție Muntenia, fiind în continuare în scădere și în cazul celorlalte două companii de distribuție.

”Ca urmare a modernizării rețelelor, cele trei companii E-Distribuție - care acoperă regiunile Muntenia Sud, Banat și Dobrogea - sunt în topul celor mai performanți operatori de distribuție de energie electrică din România în privința calității serviciilor în ultimii ani”, adaugă reprezentanții societății.

Grupul Enel activează în peste 30 de țări de pe patru continente și are o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 83 GW. Enel distribuie electricitate și gaze naturale printr-o rețea de peste 2 milioane km și are peste 65 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea.

Enel deține trei din cele opt distribuții regionale de energie electrică din România. Grupul are 2,8 milioane de clienți pe piața românească, în zona Capitalei, Banat și Dobrogea. Enel are peste 3.100 de angajați în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel