Hidroelectrica intenționează să preia active ale UCM Reșița, Enel și CEZ

Hidroelectrica intenționează să preia active ale UCM Reșița, Enel și CEZ
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 sep 2019

Producătorul de energie hidro Hidroelectrica a convocat acționarii pentru a le solicita aprobarea achiziției unor active ale UCM Reșița, precum și de la Enel și CEZ. Fondul Proprietatea, cel mai important acționar minoritar al societății, consideră că nu este o mișcare benefică.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Intenția Hidroelectrica a fost anunțată în premieră de Profit.ro luna trecută.

Consilul de Administrație al Hidroelectrica a convocat pentru data de 13 septembrie Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, având pe ordinea de zi un vot pentru aprobarea contractării unor servicii de asistență juridică în vederea achiziționării unor active ale UCM Reșița și ale grupurilor Enel România și CEZ România. În aceeași ședință, acționarii vor fi informați cu privire la situația litigiilor și a arbitrajelor aflate în desfășurare, transmite Agerpres.

Vineri, grupul italian Enel, cea mai mare companie europeană de utilități, a demarat procesul de vânzare a operațiunilor din România și se așteaptă ca activele să fie evaluate la aproximativ un miliard de euro, au declarat, pentru Reuters, surse din apropierea acestui dosar. Enel deține în România fostele filiale de distribuție și furnizare a energiei Electrica Muntenia Sud, Dobrogea și Banat, precum și capacități de producție a energiei eoliene.

Cum s-a ajuns la rejudecarea procesului copilului intoxicat letal cu gaze de la o sondă Petrom: prima instanță și-a motivat decizia cu copy-paste din altă speță, de accident rutier CITEȘTE ȘI Cum s-a ajuns la rejudecarea procesului copilului intoxicat letal cu gaze de la o sondă Petrom: prima instanță și-a motivat decizia cu copy-paste din altă speță, de accident rutier

De asemenea, grupul ceh CEZ a anunțat în luna mai că vrea să renunțe la activitățile din România, respectiv distribuția și furnizarea din Oltenia și parcul eolian de la Fântânele-Cogealac de 600 de MW, cea mai mare fermă eoliană terestră din Europa. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 80% din acțiunile Hidroelectrica, restul de 20% fiind în portofoliul Fondului Proprietatea.

Ce spune cel mai important acționar minoritar

Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments și manager al Fondului Proprietatea, a anunțat în această săptămână că, în opinia sa, nu ar fi benefic pentru Hidroelectrica sau pentru acționarii săi să cumpere activele CEZ și Enel. "Orice societate vrea să crească. E în natura lucrurilor. Prin urmare, cred că este perfect ok să se analizeze oportunități, dar din punctul de vedere al nostru ca acționari, ca investitori, ceea ce vrem cu orice achiziție este să aducă valoare pentru acționari. Dacă avem în vedere activele CEZ și activele Enel și le comparăm cu veniturile pe care le realizează Hidroelectrica, activele ei în momentul de față nu se pot compara. Deci, în acest moment nu ar fi benefic pentru Hidroelectrica sau pentru acționarii ei ca să achiziționeze aceste active, dar, așa cum am spus, nu putem împiedica societatea și echipa ei să analizeze oportunitățile existente. Dacă le-am susține? Nu cred", a spus Johan Meyer.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
enel
cez romania
ucm reșița
franklin templeton
johan meyer
fondul proprietatea