Hidroelectrica și-a bugetat pentru anul acesta un profit în scădere cu peste 19% față de 2016. Recent, Fondul Proprietatea a cerut revocarea unor membri din Consiliul de Supraveghere

Hidroelectrica și-a bugetat pentru anul acesta un profit în scădere cu peste 19% față de 2016. Recent, Fondul Proprietatea a cerut revocarea unor membri din Consiliul de Supraveghere
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 21 iun 2017

Proiectul de buget pe 2017 al Hidroelectrica, producătorul de energie hidro controlat de statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 80% din acțiuni, prevede realizarea unui profit net de 992,5 milioane lei, cu 19,14% mai mic față de cel înregistrat în 2016, de 1,227 miliarde lei, și venituri totale de 3,126 miliarde lei, cu 8% sub nivelul de anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Pentru anul 2017, profitul estimat scade față de cel realizat în anul 2016 cu 19,14%, ca urmare a previziunii veniturilor pe baza unor estimări prudente ale producției în anul 2017, nivelul veniturilor fiind corelat cu cel al cheltuielilor", se menționează în nota de fundamentare a proiectului de buget.

Din profit, 588,9 milioane lei vor reprezenta dividendele cuvenite bugetului de stat, 146,71 milioane lei – dividendele cuvenite altor acționari, 194,77 milioane lei vor fi repartizați la rezerve pentru surse proprii de finanțare, iar 62,18 milioane lei vor fi alocați rezervei legale. 

Compania precizează că și-a fundamentat bugetul pe nivelul realizărilor pentru anul 2016, pe o prognoză de producție de 14.591.000 MWh, "caracteristică unui an prudent estimat din punct de vedere hidrologic, având în vedere hidrologia aferentă ultimilor ani și totodată ținând cont de evoluția consumului la nivel național", pe prețul mediu de livrare pe piața reglementată stabilit de ANRE și pe estimări privind evoluția prețurilor pe piața concurențială.

PROFIT GROWTH FORUM: Fady Chreih, CEO Regina Maria - Asistentele noastre pleacă în Italia, Franța, Spania și Anglia. România trebuie să aducă forță de muncă din Orientul Mijlociu și Asia CITEȘTE ȘI PROFIT GROWTH FORUM: Fady Chreih, CEO Regina Maria - Asistentele noastre pleacă în Italia, Franța, Spania și Anglia. România trebuie să aducă forță de muncă din Orientul Mijlociu și Asia

Documentul estimează pentru 2017 un nivel total al cheltuielilor Hidroelectrica de 1,883 miliarde lei, cu 1,3% mai mare față de cel din 2016. Cheltuielile de natură salarială sunt programate să crească cu 9,58% față de nivelul aprobat pentru 2016, la 253,38 milioane lei. Câștigul mediu brut pe salariat va crește cu 11,12%, ca urmare a reducerii prognozate de 0,21% a numărului mediu de angajați, de la 3.342 la 3.335 de persoane, a creșteri cheltuielilor sociale, precum și a majorării valorii tichetelor de masă la 15 lei, în conformitate cu legislația în vigoare.

Proiectul de buget pe 2017 al Hidroelectrica prevede cheltuieli pentru investiții în valoare de 626,43 milioane lei.

Ministerul Energiei, care controlează Hidroelectrica cu peste 80% din acțiuni, a refuzat solicitarea acționarului minoritar Fondul Proprietatea ca producătorul de energie hidro să distribuie sub formă de dividende întregul profit obținut în 2016, plus 1 miliard de lei din rezultatul reportat al anilor anteriori, ceea ce ar fi ridicat valoarea totală a dividendelor acordate de companie anul acesta la peste 2,15 miliarde lei.

Acționarul majoritar și-a impus voința în AGA Hidroelectrica, la care s-a decis ca societatea să achite dividende în valoare totală de 1,035 miliarde lei, reprezentând 90% din profitul net distribuibil înregistrat în 2016. Restul de 10%, adică peste 115 milioane lei, va fi trecut la rezerve, ca sursă proprie de finanțare a companiei. Astfel, Ministerul Energiei va încasa de la Hidroelectrica dividende în sumă de 829,12 milioane lei, iar FP – 206,55 milioane lei.

PROFIT GROWTH FORUM: Economia reală o ia înaintea băncilor. Bancherii acuză legislația populistă, sărăcia și problemele de educație CITEȘTE ȘI PROFIT GROWTH FORUM: Economia reală o ia înaintea băncilor. Bancherii acuză legislația populistă, sărăcia și problemele de educație

Fondul Proprietatea solicitase ca Hidroelectrica să repartizeze acționarilor sub formă de dividende 100% din profitul net distribuibil obținut în 2016, plus încă 1 miliard de lei proveniți din rezultatul reportat al companiei, reprezentând surplus realizat din rezerve de reevaluare. În schimb, Ministerul Energiei a decis ca producătorul de energie hidro să repartizeze rezultatul reportat pentru acoperirea soldului debitor al contului contabil 1174, în sumă de 700,43 milioane lei. În contul respectiv sunt evidențiate câștigurile sau (în cazul de față) pierderile rezultate din corectarea erorilor contabile din anii precedenți.

Fondul Proprietatea a cerut recent convocarea adunării ordinare a acționarilor Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, pentru a solicita revocarea a patru membri din consiliul de supraveghere. Cei patru membri sunt președintele consiliului de supraveghere Ioana Andreea Lambru și trei membri ai consiliului: Laurențiu Dan Tudor, Horia Marian Gâmbuțeanu și Andreea Negru Ciobanu.

”Cererea fondului este determinată de faptul că respectivii membri ai Consiliului nu s-au opus la propunerea ca, în mod arbitrar, domnul Petronel Chiriac, membru al Directoratului să fie înlocuit cu domnul Adrian Constantin Volintiru, fără a implementa mai întâi un proces de selecție transparent”, se arată în comunicatul FP, acționar minoritar al Hidroelectrica.

Reprezentanții FP cred că, astfel, au fost desconsiderate realizările membrilor actualului directorat și a fost desconsiderată necesitatea de a avea o analiză detaliată a abilităților profesionale și a expertizei adecvate unei astfel de poziții. Astfel, potrivit FP, cei patru membri ai Consiliului ar fi încălcat principiile codului de etică al Hidroelectrica precum și principiile codului de guvernanță corporativă.

Cei patru membri ai Consiliului au fost numiți pentru un mandat interimar, de patru luni, pe data de 19 aprilie 2017. Potrivit FP, nu a existat un raport de evaluare asupra activității membrului directoratului care ar urma sa fie revocat din funcție, Petronel Chiriac și nicio analiză pentru justificarea acestei decizii.

PROFIT GROWTH FORUM: Dan Bădin, Deloitte - România are nevoie de reforma Fiscului. Există pericolul unui colaps al sistemului informatic, să nu mai știm dacă au fost plătite impozite CITEȘTE ȘI PROFIT GROWTH FORUM: Dan Bădin, Deloitte - România are nevoie de reforma Fiscului. Există pericolul unui colaps al sistemului informatic, să nu mai știm dacă au fost plătite impozite

”Unul dintre membrii consiliului, Andreea Negru Ciobanu, a propus un nou membru al directoratului prin simpla aducere la cunoștința Consiliului de Supraveghere a unui CV al candidatului - Adrian Constantin Volintiru, în ciuda nevoii de a organiza un proces transparent de numire. Cei patru membri ai consiliului au ignorat și încălcat în mod deliberat codul de etică al Hidroelectrica, care precizează că „promovarea/recrutarea personalului trebuie să se facă într-o manieră transparentă, luând în considerare experiența profesională și integritatea necesare””, se arată în comunicat.

În plus, potrivit FP, încercarea de revocare a unui membru al directoratului nu a ținut cont de rezultatele financiare excelente ale companiei – în primul trimestru din 2017 profitul brut fiind cu 38% mai mare compartiv cu aceeași perioadă a lui 2016, anul când s-au înregistrat profituri-record în istoria companiei.

”Înlocuirea, pentru un mandat de numai patru luni, a membrilor cu experiență din directorat, ce au demonstrat atingerea unor rezultate în companie precum și în sectorul producției de energie, cu alți candidați selecționați în mod aleatoriu care nu au o experiență anterioară în Hidroelectrica și nicio expertiză în hidroenergie – atât timp cât compania are rezultate financiare remarcabile – reprezintă o practică neprofesionistă, inexplicabilă și de neacceptat”, se arată în comunicat.

Numirea unor noi membri ai directoratului pentru o perioada patru luni, fără o experiență în companie și în conducerea executivă a unei companii din domeniul producției de energie electrică, sunt puse în pericol rezultatele Hidroelectrica, consideră directorul general al FP, Greg Konieczny.

”Managementul defectuos a fost una dintre principalele cauze ce au dus Hidroelectrica în insolvență înainte de anul 2012, când numirile în Consiliul de Supraveghere și la nivel de management executiv erau făcute pe baza conexiunilor politice și cu o lipsă totală de interes față de experiența profesională și cu lipsă de interes pentru un proces de selecție transparent și competitiv”, a declarat Konieczny, în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectica
profit hidroelectrica
dividende hidroelectrica
listare hidroelectrica
ministerul energiei
fondul proprietatea
pret energie