Importurile de petrol brut și gaze au crescut cu 52% în primele zece luni din 2021

Importurile de petrol brut și gaze au crescut cu 52% în primele zece luni din 2021
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2022

România a importat, în primele zece luni din 2021, petrol brut și gaze naturale în sumă de 2,831 miliarde euro, în creștere cu 52,6% comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Pe de altă parte, exporturile s-au cifrat, în perioada menționată, la 168 milioane euro, în creștere cu 741,7%, România înregistrând astfel la această categorie de produse un deficit de 2,663 miliarde euro, relatează Agerpres.

În primele zece luni din 2021, producția de țiței a României a fost de peste 2,677 milioane tone, în scădere cu 116.300 tone (-4,2%) față de aceeași perioadă din 2020.

De asemenea, producția de gaze naturale utilizabile s-a ridicat la 7,428 miliarde metri cubi (+25,9 milioane metri cubi, respectiv +0,3%).

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
importuri
gaze