Încă un împrumut de stat masiv pentru certificatele CO2 ale Complexului Energetic Oltenia

Încă un împrumut de stat masiv pentru certificatele CO2 ale Complexului Energetic Oltenia
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 mar 2021

Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, vizează obținerea a încă unui împrumut masiv de urgență de la Ministerul Finanțelor, pentru a face rost de banii necesari îndeplinirii obligației legale de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru producția de energie a anului trecut, dar și pentru unele cheltuieli curente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conducerea Complexului a avizat "obținerea unui împrumut în limita sumei de 241 milioane euro de la Ministerul Finanțelor Publice, pe o perioadă de 6 luni, în condiții de piață", se arată într-un document al companiei analizat de Profit.ro.

Creditul ar urma să fie garantat cu bunuri mobile și imobile aflate în patrimoniul societății, în valoare de maximum 120% din valoarea împrumutului și provenind atât de la unitățile de producție de electricitate, cât și de la sucursala minieră a CE Oltenia.

Valeriu Gheorghiță - după cât timp poate relua cineva schema de vaccinare dacă refuză rapelul cu serul AstraZeneca CITEȘTE ȘI Valeriu Gheorghiță - după cât timp poate relua cineva schema de vaccinare dacă refuză rapelul cu serul AstraZeneca

"Întrucât până la această dată Comisia Europeană nu a finalizat analiza în vederea aprobării Planului de restructurare, iar termenul limită de conformare a societății privind achiziționarea certificatelor de gaze cu efect de seră aferente anului 2020 este 30 aprilie 2021, mai puțin de 2 luni, se impune ca societatea să dispună de lichiditățile necesare achiziționării certificatelor de gaze cu efect de seră aferente anului 2020. În acest sens, pentru a nu afecta desfășurarea în condiții de siguranță tehnico-economice a activității de producere a energiei electrice și implicit a Sistemului Energetic Național, societatea trebuie să obțină un împrumut pentru acoperirea necesarului de lichidități aferente atât cheltuielilor cu certificatele de CO2, cât și a altor cheltuieli curente", se menționează în document.

Marți, ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a întâlnit la Bruxelles cu vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager. "Am discutat despre planurile de restructurare ale CEO și CEH, cu care mergem mai departe, dar vom continua dialogul, pentru a ajunge la forma finală. De asemenea, am discutat și despre găsirea celor mai bune soluții pentru a-i proteja pe cei de acolo, pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă", a transmis Popescu, după întrevedere.

În februarie anul trecut, CE Oltenia a primit un ajutor de stat de salvare constând într-un credit de 1,2 miliarde lei acordat de MFP. Având varianta de a nu rambursa creditul, Complexul a elaborat un plan de restructurare și decarbonare a activității, care însă a stârnit nemulțumirea autorităților de la Bruxelles.

Imagine de la întrevederea de la Bruxelles dintre ministrul Energiei, Virgil Popescu, și vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager

Imagine de la întrevederea de la Bruxelles dintre ministrul Energiei, Virgil Popescu, și vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager

CONFIRMARE Tranzacție: International Alexander, fondat de arădeanul Simion Apreutese, cumpără afacerile Brandl Industries din România și Cehia CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Tranzacție: International Alexander, fondat de arădeanul Simion Apreutese, cumpără afacerile Brandl Industries din România și Cehia

Comisia Europeană a anunțat pe 5 februarie că a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române Complexului Energetic Oltenia, prevăzute în planul de restructurare a companiei, sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, arătând în detaliu că are mari îndoieli atât cu privire la legalitatea planului, cât și la șansele de reușită ale acestuia.

Printre altele, potrivit Executivului european, rezultatele preconizate ale societății CE Oltenia s-ar baza pe ipoteze optimiste cu privire la factori externi, cum ar fi faptul că prețurile certificatelor CO2 vor rămâne la aproape același nivel în perioada de restructurare, în pofida faptului că dificultățile cu care se confruntă CE Oltenia au început tocmai după ce aceste prețuri au crescut brusc în perioada 2018-2019, în comparație cu 2017.

Până la sfârșitul lunii aprilie, CE Oltenia trebuie să achiziționeze certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020, motiv pentru care, potrivit autorităților de la București, "este deosebit de important să fie obținut acordul forului european pentru plata unui ajutor în acest scop", în condițiile în care pentru nerespectarea obligatiei de achiziție a certificatelor se aplică o penalitate de 100 euro/certificat. La actualele prețuri de piață ale certificatelor CO2, costul acestora pentru producătorul român de energie s-ar putea ridica la peste 300 milioane euro.

Problema este că cea mai recentă decizie luată de Comisia Europeană după o investigație "aprofundată" asupra unui ajutor de stat național, care a vizat Italia, a venit după mai bine de un an de la declanșarea formală a anchetei.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic oltenia certificate co2
ce oltenia plan restructurare
ce oltenia comisia europeana
ce oltenia imprumut de stat