La loc comanda: Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, își reunifică business-urile din energie, gaze și carburanți, pentru reducerea costurilor

La loc comanda: Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, își reunifică business-urile din energie, gaze și carburanți, pentru reducerea costurilor
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 9 sep 2017

Omul de afaceri Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, a decis să-și unifice juridic busines-urile din energie electrică, gaze naturale și produse petroliere, cu rulaje anuale cumulate de aproape 3 miliarde de lei, sub umbrela furnizorului de electricitate Tinmar Energy, scopul fiind reducerea costurilor de funcționare, diminuarea poverii administrative, eficientizarea activității și simplificarea managementului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Decizia a fost luată oficial la începutul lunii trecute, prin hotărârile AGA ale celor trei societăți implicate, iar proiectul de fuziune a fost înregistrat la ONRC pe 21 august.

Potrivit documentului citat, firmele Tinmar Energy, Tinmar Gas și Tinmar Oil urmează să fuzioneze prin absorbție, societatea absorbantă fiind Tinmar Energy. Aceasta este, de altfel, cea mai mare companie dintre cele trei, terminând anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 2,3 miliarde lei și cu un profit net de 14,5 milioane lei.

Ryanair limitează numărul bagajelor de mână ce pot fi luate în cabină, reclamând lipsa spațiului și întârzieri cauzate de pasageri CITEȘTE ȘI Ryanair limitează numărul bagajelor de mână ce pot fi luate în cabină, reclamând lipsa spațiului și întârzieri cauzate de pasageri

Planul este ca fuziunea să devină efectivă de la 1 decembrie 2017, dată de la care Tinmar Oil și Tinmar Gas vor intra în procedură de dizolvare fără lichidare, iar Tinmar Energy le va prelua întreg patrimoniul și toate drepturile și obligațiile.

Tinmar Energy era, la nivelul lunii mai a acestui an, pe locul 7 în topul furnizorilor de energie din România, cu o cotă de piață de 5,42%, apropiată de cea a principalului competitor, OMV Petrom (5,51%), potrivit celor mai recente date ale ANRE. De la finalul anului trecut, Tinmar Energy, înființată în 2015, a intrat și pe piața consumatorilor casnici de energie.

"Având în vedere că activitățile desfășurate în prezent de societățile implicate în procesul de fuziune sunt complementare, centralizarea lor la nivelul unei singure entități va duce la optimizarea și dezvoltarea activităților din cadrul grupului, monitorizarea acestora printr-un management centralizat și alocarea optimă a resurselor necesare pentru dezvoltarea lor", se arată în proiectul de fuziune.

La loc comanda: Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, își reunifică business-urile din energie, gaze și carburanți, pentru reducerea costurilor

Puiu Popoviciu, aflat la Londra, contestă decizia de condamnare la șapte ani de închisoare CITEȘTE ȘI Puiu Popoviciu, aflat la Londra, contestă decizia de condamnare la șapte ani de închisoare

Sursa citată mai relevă că fuziunea va simplifica structura de grup și procesele de management și control, va duce la alocarea mai eficientă a resurselor, va simplifica procedurile de raportare atât față de autorități, cât și față de acționari, va elimina tranzacțiile intragrup și povara administrativă și financiară a acestora și va reduce costurile.

Tinmar Oil, comerciant engros de carburanți și alte produse petroliere, a înregistrat în 2016 un rulaj de peste 558 milioane lei și un profit net de circa 4 milioane lei. Furnizorul de gaze naturale Tinmar Gas a terminat anul trecut cu un profit net de 2,45 milioane lei, față de pierderile de 142.000 lei din primul an de funcționare, și cu o cifră de afaceri de aproape 72 milioane lei, de peste 12 ori mai mare comparativ cu 2015. 

Proiectul de fuziune apare la doi ani după ce Oancea a făcut mișcarea inversă: a divizat compania-mamut Tinmar Ind, care grupa atunci toate cele trei activități, în Tinmar Oil (urmașa juridică a Tinmar Ind), Tinmar Energy și Tinmar Gas.

Achiziția sistemului HIMARS de către România a fost aprobată de Congresul SUA CITEȘTE ȘI Achiziția sistemului HIMARS de către România a fost aprobată de Congresul SUA

La acea dată, în septembrie 2015, principala rațiune pentru separarea grupului pe cele 3 divizii a fost perspectiva liberalizării piețelor de energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici și reglementările extrem de stricte ale ANRE în ceea ce privește activitățile de furnizare către acești clienți. În plus, se considera că, în ipoteza atragerii de investitori strategici, acestora le-ar fi fost mai ușor să facă due dilligence la trei companii specializate pe câte un domeniu decât la una integrată.

"Atât societatea divizată (Tinmar Ind, devenită Tinmar Oil – n.r.), cât și societățile beneficiare (nou-înființate în urma diviziunii, Tinmar Energy și Tinmar Gas – n.r.) vor avea piețe specifice, bine delimitate după obiectul de activitate, generând maximizarea eficienței economice și obținerea de profit. Vor fi posibile evaluări distincte ale performanțelor și indicatorilor financiari pentru fiecare dintre cele trei societăți implicate în divizare", se menționa în proiectul de divizare al Tinmar Ind din 2015.

Între timp, în aprilie 2017, a survenit și liberalizarea parțială a prețurilor de achiziție a gazelor naturale din producția internă destinate consumatorilor casnici, iar piața energiei electrice a suferit un șoc masiv de scumpiri în iarnă, din cauza creșterii consumului, a reducerii producției și a insuficientei aprovizionări a furnizorilor prin contracte pe termen lung, ceea ce i-a obligat să-și onoreze obligațiile față de clienți prin achiziții pe piața spot, la prețuri mult mai mari. 

La loc comanda: Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, își reunifică business-urile din energie, gaze și carburanți, pentru reducerea costurilor

Premieră: Clienții UniCredit pot schimba 1.000 de euro la cursul BNR în fiecare zi, într-un interval de o oră, la prânz CITEȘTE ȘI Premieră: Clienții UniCredit pot schimba 1.000 de euro la cursul BNR în fiecare zi, într-un interval de o oră, la prânz

De altfel, potrivit bilanțului contabil inclus în proiectul de fuziune, la jumătatea lui 2017, furnizorul de energie Tinmar Energy înregistra o pierdere de peste 45 milioane lei, plus datorii totale pe termen scurt, de până la un an, de peste 283 milioane lei, din care circa 168,2 milioane lei la parteneri comerciali și 63,7 milioane lei la bănci. Tinmar Oil și Tinmar Gas erau pe plus, cu profituri raportate de 1,7 milioane, respectiv 914.000 lei.

Grupul Tinmar a fost înființat de Augustin Oancea în anul 2001 și este una dintre cele mai mari companii cu capital românesc. Tinmar Energy s-a clasat pe locul 367 în ultima ediție a topului celor mai mari 500 de jucători de business din Europa Centrală și de Est, realizat de Coface.

Pe lângă activitățile de furnizare și trading de energie, gaze și produse petroliere, Tinmar deține și mai multe central producătoare de energie solară. Printre clienții Tinmar se numără nume precum Carrefour, Lidl, Metro, Vodafone, Arctic, Doosan IMGB, NEPI sau Tuborg. 

viewscnt
Afla mai multe despre
tinmar
tinmar ind
tinmar energy
tinmar gas
tinmar oil
augustin oancea
divizare
fuziune
pret energie electrica
scumpire energie electrica
criza de pe piata energiei
furnizare energie
furnizori energie electrica