Legile neclare pe care nici statul nu le explică se sparg și în capul companiilor sale, Romgaz și ELCEN

Legile neclare pe care nici statul nu le explică se sparg și în capul companiilor sale, Romgaz și ELCEN
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 ian 2023

Cel mai mare producător de gaze naturale din România, Romgaz, și cel mai mare producător național de energie termică, Electrocentrale București (ELCEN), ambele controlate de stat prin Ministerul Energiei, nu au reușit să se pună de acord asupra interpretării legislației în vigoare privind prețul de vânzare al gazelor și, în consecință, au convenit să reducă cantitatea livrată de Romgaz către ELCEN printr-un act adițional la contractul dintre ele, după ce nici Ministerul Energiei și nici Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nu au fost în stare să le explice ce vrea să spună legea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro, printr-un contract încheiat pe 29 noiembrie 2022, Romgaz urma să vândă către ELCEN cantitatea totală de 437.000 MWh de gaze, cu livrare în depozitele de înmagazinare subterană ale Depogaz Ploiești, din care 239.452 MWh ″pentru producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice″ și 197.548 MWh ″pentru alte destinații decât producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice″.

Amazon declanșează cele mai multe concedieri din istoria companiei CITEȘTE ȘI Amazon declanșează cele mai multe concedieri din istoria companiei

OUG nr. 27/2022 stipulează un preț final maxim de 370 lei/MWh pentru gazele vândute producătorilor de energie termică, fără alte precizări legate de destinația respectivelor gaze.

Însă ELCEN este și un producător important de energie electrică. În consecință, Romgaz a interpretat legislația în sensul că pentru cantitățile de gaze livrate ELCEN cu alte destinații decât generarea de energie termică (adică pentru producția de electricitate) nu se aplică prețul plafonat prin lege de 370 lei/MWh.

VIDEO Ministrul de Interne al Ucrainei, adjunctul său și mai mulți copii au murit după ce un elicopter s-a prăbușit lângă o grădiniță din regiunea Kiev CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul de Interne al Ucrainei, adjunctul său și mai mulți copii au murit după ce un elicopter s-a prăbușit lângă o grădiniță din regiunea Kiev

ELCEN nu a fost de acord cu această interpretare, Romgaz consemnând ″refuzul repetat al ELCEN de a recunoaște prețul de facturare a cantității de 197.548 MWh, destinată, conform celor menționate de ELCEN în cererea de ofertă care a stat la baza încheierii contractului, precum și în Contractul nr.VG55/2022, utilizării pentru <alte destinații decât producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice>″.

În documentul citat se relatează că cele două companii au cerut ANRE să le explice ce a vrut să spună legiuitorul.

Un magnat saudit plătește 2,4 milioane de euro pentru biletul “Beyond Imagination” CITEȘTE ȘI Un magnat saudit plătește 2,4 milioane de euro pentru biletul “Beyond Imagination”

″(…) opinia ANRE este că, în cazul producătorilor de energie termică, pentru locurile de consum unde aceștia produc energie termică, prețul final practicat de furnizor nu poate depăși 0,37 lei/kWh, cu TVA inclusă, pentru toată cantitatea de gaze naturale consumată. Precizăm însă că, în ceea ce privește interpretarea și clarificarea sensului unor norme legale, la art. 9 alin. (1) din Codul civil este prevăzut faptul că „cel ce a adoptat norma civilă este competent să facă și interpretarea ei oficială” și, prin urmare, pentru o interpretare oficială a aspectelor legate de modul de aplicare a dispozițiilor OUG nr. 27/2022, este necesar să vă adresați Ministerului Energiei/Guvernului României″, a fost răspunsul Autorității.

De la minister n-a venit niciun răspuns.

Românii încep să cumpere case ieftine din estul Ungariei. La ce preț le-au găsit CITEȘTE ȘI Românii încep să cumpere case ieftine din estul Ungariei. La ce preț le-au găsit

Romgaz s-a adresat Ministerului Energiei, prin adresa nr. 49.674 din 21 decembrie 2022, prezentând detaliat speța și solicitând să ni se comunice <care este, în conformitate cu prevederile OUG nr. 27/2022, prețul la care Romgaz trebuie să factureze cantitățile de gaze naturale care fac obiectul Contractului de vânzare gaze naturale nr. 55/2022 încheiat între SNGN Romgaz SA și Electrocentrale București SA>, dar nu am primit vreun răspuns″, se precizează în document.

În consecință, la începutul lunii ianuarie 2023, ELCEN a solicitat Romgaz reducerea cantității totale contractate cu volumele având altă destinație decât producția de energie termică, adică cu 197.548 MWh, de la 437.000 MWh la 239.452 MWh. Reducerea a fost consființită prin încheierea unui act adițional la contract.

Contractul ca atare a fost de la bun început extrem de problematic, după cum Profit.ro a relatat aici și aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret gaze
scumpire gaze
pret plafonat gaze
contract gaze romgaz elcen
bucuresti incalzire centralizata