Licența de explorare în Marea Neagră a OMV, Total și Repsol - prelungită cu 9 luni

Licența de explorare în Marea Neagră a OMV, Total și Repsol - prelungită cu 9 luni
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 15 mar 2019

Licența de explorare a perimetrului 1-21 Han Asparuh din Marea Neagră, deținută de OMV, principalul acționar al Petrom, cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, alături de Total și Repsol, a fost prelungită cu 109 zile de către guvernul bulgar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: În România, OMV Petrom a anunțat amânarea adoptării deciziei finale de investiție în zăcământul de mare adâncime Neptun Deep, unde deține o participație de 50%, egală cu cea a partenerului său, ExxonMobil, care este și operator. Motivele invocate au fost lentoarea adoptării Legii offshore, restricțiile impuse la exportul de gaze și lipsa predictibilității și stabilității fiscale. În plus, anul trecut, grupul spaniol Repsol s-a retras din patru acorduri de explorare onshore din România, cedându-și participațiile de câte 49% deținute către partenerul OMV Petrom.

Context: Potrivit unui studiu Wood Mackenzie, în urma adoptării legii offshore, România a devenit mai puțin competitivă în ceea ce privește exploatarea gazelor neconvenționale decât toate celelalte state din Marea Caspică și Marea Neagră, cu excepția Azerbaidjanului. Un studiu Deloitte arăta că rata efectivă de impozitare (redevențe plus alte impozite similare) din Bulgaria era în 2016 de 7,1% din venituri, în timp ce cea din România era de 17,5%. Și asta înainte de adoptarea legii offshore. Chiar dacă nu ar fi adoptată legea offshore, numai redevența pentru Neptun Deep ar fi de 13,5%, însă în realitate ea ar fi și mai mare ca urmare a faptului că este aplicată prețului de pe bursa vieneză și nu prețului efectiv realizat de producători în momentul vânzării, cu 25-30% mai mic.

Potrivit executivului de la Sofia, prelungirea este rezultatul unui eveniment de forță majoră, despre care însă nu a oferit niciun detaliu suplimentar.

Guvernul bulgar l-a autorizat pe ministrul energiei, Temenuika Petkova, să semneze o anexă la contractul cu cele trei companii în termen de o lună.

Potrivit portalului bulgar SeeNews, noua licența ar urma să expire în ianuarie 2020.

În martie 2017, guvernul bulgar a prelungit cu două ani permisul deținut de Total, OMV și Repsol pentru explorarea petrolului și gazelor în blocul 1-21 Han Asparuh, ceea ce înseamnă că aceasta ar fi expirat în această lună.

Compania franceză Total, care este și operatorul zăcământului, deține o participație de 40% la proiect, în timp ce OMV și Repsol dețin câte o cotă de 30% fiecare.

Perimetrul 1-21 Han Asparuh este amplasat adânc în largul sectorului bulgar din partea de vest a Mării Negre și acoperă o suprafață de 14 mii de km pătrați, având o adâncime de până la 2.200 m.

În noiembrie 2018, companiile au început forarea celei de-a treia sonde de explorare, Melnik-1. Lucrările vor fi efectuate de nava Noble Corporation Noble Globetrotter II, care a fost folosită și pentru primele două sonde de explorare, Polshkov-1 și Rubin-1.

În octombrie 2016, Total a anunțat că a descoperit petrol în respectivul perimetru.

Cele trei companii au obținut autorizația de prospectare și explorare a petrolului și a gazelor în blocul Han Asparuh 1-21 în 2012. În termenii contractului, s-au angajat să investească peste un miliard de euro numai în faza de explorare, în timp ce Bulgaria ar primi 40 de milioane de euro sub formă de bonusuri, potrivit acordului, a anunțat, la acel moment, ministerul bulgar al economiei.

Guvernul României a aprobat, la finalul lunii ianuarie, prelungirea cu 15 ani, până în 2045, a acordului petrolier dintre stat și concesionarii ExxonMobil și OMV Petrom privind perimetrul de gaze naturale de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, semnat inițial în anul 2000 cu valabilitate până în 2030, prin încheierea în acest sens a unui act adițional la acord.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
marea neagră
total
repsol
gaz