Momentul adevărului: Transgaz testează cererea pieței pentru gazele din cel mai mare zăcământ din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom

Momentul adevărului: Transgaz testează cererea pieței pentru gazele din cel mai mare zăcământ din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 7 mai 2018

Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a inițiat o procedură angajantă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de gigantul petrolier american ExxonMobil și de OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, proiect în privința căruia cei doi concesionari urmează să semneze decizia finală de investiție la începutul celui de-al doilea semestru al anului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În funcție de rezultatul procedurii, Transgaz va lua la rândul său decizia de a investi sau nu în proiectul conductei subterane Tuzla-Podișor, care ar urma să facă legătura pe țărm dintre perimetrele offshore de gaze naturale din Marea Neagră și sistemul național de transport, investiție de peste 278 milioane euro, cu termen de finalizare estimat pentru anul 2020. Proiectul a primit recent acord de mediu din partea autorității de profil.

În martie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat un Regulament care prevede că producătorii și furnizorii de gaze naturale potențial beneficiari ai proiectelor de extindere a conductelor magistrale trebuie să garanteze operatorilor de transport că își vor recupera investițiile în extindere din creșterea cantităților de gaze transportate și că nu vor fi obligați să majoreze în acest scop tarifele de transport, ca urmare a cererii insuficiente.

CGMB a aprobat proiectul privind investiția de peste 7,5 milioane de lei pentru unul dintre cele patru trasee de piste pentru biciclete din centrul Capitalei propuse de municipalitate CITEȘTE ȘI CGMB a aprobat proiectul privind investiția de peste 7,5 milioane de lei pentru unul dintre cele patru trasee de piste pentru biciclete din centrul Capitalei propuse de municipalitate

Regulamentul a fost preluat în legislația românească printr-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar Transgaz a elaborat o procedură privind rezervarea de capacitate în acest scop.

Ordinul ANRE și procedura Transgaz introduc noțiunea de "capacitate incrementală" de transport de gaze naturale, definită ca "o posibilă creștere viitoare, prin intermediul unor proceduri bazate pe piață, a capacității tehnice existente sau o posibilă capacitate nouă creată acolo unde în prezent nu există niciuna, care poate fi oferită pe baza unor investiții în infrastructura fizică de transport și care poate fi alocată ulterior, sub rezerva obținerii de rezultate pozitive la testul economic, în punctele existente de intrare/ieșire în/din sistemul național de transport (SNT) sau prin crearea unor noi puncte de intrare/ieșire în/din SNT".

"Transgaz a primit două cereri neangajante de capacitate incrementală pentru un punct de intrare în SNT, preconizat a fi creat în zona localității Tuzla, județul Constanța, cu scopul preluării gazelor din Marea Neagră. (...) În cadrul analizei efectuate de Transgaz s-a constatat că a fost atins pragul minim de capacitate menționat în documentația aferentă etapei neangajante a procesului de capacitate incrementală. Ca urmare, Transgaz declară deschis procesul de capacitate incrementală – etapa angajantă pentru punctul de intrare Tuzla", a anunțat compania.

Indicele Robor urcă puternic, atingând la trei luni un nivel de 2,54%, un nou record CITEȘTE ȘI Indicele Robor urcă puternic, atingând la trei luni un nivel de 2,54%, un nou record

Părțile interesate pot depune cereri de capacitate incrementală până pe 18 mai.

În martie, prima tentativă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrele offshore concesionate în Marea Neagră de compania petrolieră Black Sea Oil & Gas s-a soldat cu un eșec, cererile de rezervare de capacitate de transport pe eventuala noua conductă care ar urma să fie construită pentru a prelua respectivele gaze de la țărm prin viitorul punct de intrare din zona localității Vadu și să le introducă în sistemul național nerespectând cerințele Transgaz. Compania a reluat recent procedura neangajantă de capacitate incrementală pentru punctul de intrare Vadu.

Tot în martie, directorul financiar al companiei-mamă a OMV Petrom, grupul austriac OMV, Reinhard Florey, a declarat că se așteaptă ca decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep să fie luată la începutul celui de-al doilea semestru din 2018. Tot atunci, CEO-ul OMV, Rainer Seele, a spus că grupul austriac are un criteriu general de selectare a proiectelor în care decide să investească, care se aplică și în cazul proiectului de dezvoltare a perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, și anume ca acestea să prezinte o rată internă estimată de rentabilitate netă de taxe exprimată printr-un procent cu 2 cifre.

România are 1 agent imobiliar la 2.500 de locuitori CITEȘTE ȘI România are 1 agent imobiliar la 2.500 de locuitori

Neil Chapman, vicepreședintele gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține, alături de OMV Petrom, concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale din Marea Neagră Neptun Deep, fiind și operator al concesiunii, a menționat de 3 ori zăcămintele de gaze din sectorul românesc al Mării Negre la o conferință susținută de top-managementul companiei americane cu analiștii financiari în prima parte a lunii martie.

Chapman a făcut de două ori referire la Neptun Deep în contextul celor mai promițătoare descoperiri noi de hidrocarburi ale companiei. Acesta a mai spus, de asemenea, răspunzând unei întrebări, că în planul de cheltuieli de capital (CapEx) al ExxonMobil până în 2025 sunt incluse și proiecte de explorare și producție de hidrocarburi precum cele din România sau Nigeria. În prezentarea făcută de ExxonMobil analiștilor, perimetrul offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră era inclus la rubrica "creșterea resurselor din ape adânci la costuri reduse".

ExxonMobil a atribuit luna trecută primul contract de achiziție sectorială legat de viitoarea exploatare a perimetrului Neptun Deep, pentru furnizarea de echipamente și componente submarine necesare construirii facilității de producție offshore de hidrocarburi, compania declarată câștigătoare, OneSubsea UK, având fabrici de echipamente petroliere și în România, operate prin subsidiara locală Cameron Romania SRL. ExxonMobil a negociat "la sânge" contractul și a reușit să obțină un preț semnificativ mai mic decât cel estimat inițial în documentația de atribuire a contractului. Astfel, s-a pornit de la 260 milioane dolari plus TVA (peste 300 milioane dolari cu totul) și s-a bătut palma pentru 93 milioane dolari plus TVA (circa 110 milioane dolari în total).

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
omv petrom
exxonmobil
neptun deep
gaze naturale marea neagra
conducta tuzla-podisor