Nici în noiembrie nu importăm gaze de la ruși. Transgaz estimează scăderea consumului cu peste 6%

Nici în noiembrie nu importăm gaze de la ruși. Transgaz estimează scăderea consumului cu peste 6%
scris 28 oct 2015

România nu va avea nevoie de importuri de gaze naturale pentru satisfacerea consumului intern nici în luna noiembrie, în condițiile în care nu au mai fost importate gaze din aprilie, iar estimările Transgaz, coroborate cu rapoartele ANRE, relevă că cererea de gaze din partea consumatorilor români ar putea scădea cu mai mult de 6%, comparativ cu noiembrie 2014.

Astfel, potrivit structurii cererii și a surselor de acoperire a acesteia, elaborată de operatorul de transport Transgaz, cererea totală de gaze din România  va fi, în noiembrie, de 12,529 milioane MWh.

Cantitatea estimată de Transgaz este cu 6,04% mai mică decât volumul consumului total al clienților finali din noiembrie 2014, care s-a ridicat la 13,286 milioane MWh, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

De altfel, scăderea consumului de gaze naturale în România în ultimii doi ani a determinat ANRE să reducă stocurile de gaze pe care furnizorii au obligația de a le înmagazina în depozite subterane în vederea iernii 2015-2016 cu 11,5% față de nivelul normei de stocare aferent iernii trecute.

ANRE stabilește stocurile minime de gaze pentru sezonul curent de iarnă în baza consumului efectiv înregistrat în ultimii doi ani.

Astfel, potrivit unui ordin al autorității de reglementare, furnizorii de gaze naturale trebuie să înmagazineze, până la finalul acestei luni, o cantitate totală de 17,477 milioane MWh de gaze, cu peste 2 milioane MWh mai mică (-11,5%) decât cea pe care au avut obligația de a o stoca pentru iarna trecută (19,765 milioane MWh). Pentru iarna din urmă cu doi ani, respectiv 2013-2014, stocul total minim de gaze naturale a fost stabilit la 24,14 milioane MWh.

Principala cauză a scăderii a fost reducerea masivă a consumului din industrie, în special a celui al producătorilor de îngrășăminte chimice, o serie de combinate majore încetându-și sau reducându-și activitatea, dar și al centralelor electrice pe gaze naturale, ca urmare a creșterii masive a producției de energie electrică din surse regenerabile.

Din aceeași cauză, au fost reduse drastic și importurile de gaze naturale de la gigantul rus Gazprom. Anul trecut, importurile de gaze au scăzut la jumătate față de 2013. În 2015, din aprilie începând, România nu a mai importat deloc gaze din Rusia.

Potrivit ANRE, din luna aprilie nu au mai fost importate gaze naturale, iar, iarna aceasta, România își va asigura din import doar 3% din necesarul de gaze. Iarna trecută, importurile au reprezentat circa 4% din consum, fiind consemnate scăderi masive față de anii anteriori, precum 2013, când importurile de la Gazprom au depășit 12% din consum.

De anul viitor, România ar putea renunța cu totul la importuri, întrucât producția internă ar putea fi capabilă să asigure integral consumul.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
anre
transgaz
stocuri gaze
cerere gaze
consum gaze
gaze naturale