Noile tarife de înmagazinare a gazelor după liberalizare: se scumpește masiv rezervarea de capacitate. Costurile stocării ajung ... în facturile consumatorilor casnici

Noile tarife de înmagazinare a gazelor după liberalizare: se scumpește masiv rezervarea de capacitate. Costurile stocării ajung ... în facturile consumatorilor casnici
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 31 mar 2021

Cel mai mare operator de înmagazinare a gazelor naturale de pe piața românească, filiala de profil Depogaz Ploiești a producătorului controlat de stat Romgaz, va percepe de la 1 aprilie un tarif de rezervare de capacitate de 9,31 lei/MWh pentru actualul ciclu de înmagazinare 2021-2022, în creștere cu 22,8% față de tariful corespunzător din ciclul anterior, de dinainte de dereglementarea înmagazinării, iar la celălalt jucător din industrie, Depomureș din grupul Engie, rezervarea se scumpește cu 24,2%, de la 4,29 la 5,33 lei/MWh, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Pentru că furnizarea către populație a fost liberalizată încă de vara trecută, furnizorii vor putea include, fără restricții de reglementare, costul înmagazinării în facturile consumatorilor casnici, în modalitățile prevăzute de contractele concurențiale semnate cu aceștia. 

De asemenea interesant: În prezent, România ocupă locul 3 din UE în ceea ce privește gradul redus de umplere a depozitelor cu gaze. Pe primul loc se situează Suedia (stat care nu este un mare consumator de gaze), cu un procent de 7,9% din capacitatea totală de înmagazinare, urmată de Bulgaria, cu 13,7% și Franța și România, cu 18,3% din capacitatea totală de depozitare.

VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici

Depogaz operează 5 depozite, cu capacitate cumulată activă de circa 2,77 miliarde metri cubi pe ciclu, în timp ce Depomureș deține un singur depozit, cu capacitate de 300 milioane metri cubi. În prezent, doar 19,41%, repectiv 8,15%  din capacitatea totală de înmagazinare a Depogaz, repectiv Depomureș, sunt ocupate.

La Depogaz, tariful de injecție a gazelor în depozite scade cu 37,6%, de la 3,67 lei/MWh la 2,29 lei/MWh, iar cel de extracție – cu 14,2%, de la 2,03 lei/MWh la 1,74 lei/MWh. La Depomureș, costul injecției crește cu 4,3%, de la 6,92 la 7,22 lei/MWh, iar cel al extracției se majorează cu 3,4%, de la 0,29 la 0,3 lei/MWh.

Dacă cumulăm aceste tarife, rezultă un preț nou liberalizat al înmagazinării de 13,34 lei/MWh la Depogaz, cu numai 0,45% peste cel anterior reglementat și aprobat de ANRE, de 13,28 lei/MWh. La Depomureș, noile tarife cumulate sunt de 12,85 lei/MWh, cu 11,7% peste prețul total reglementat anterior, de 11,50 lei/MWh.

Tariful de rezervare de capacitate, care crește cu peste 20% la ambii operatori de înmagazinare, este însă cel mai important din punct de vedere financiar-economic atât pentru Depogaz și Depomureș, cât și pentru operatorii care utilizează serviciile lor.

Deși înmagazinarea a fost dereglementată, furnizorii vor fi în continuare obligați să aibă permanent la dispoziție gaze pentru a-și îndeplini angajamentele contractuale față de clienți fără să creeze dezechilibre în sistemul național de transport (aspru penalizate financiar), astfel că sunt stimulați să rezerve oricum capacitate de înmagazinare, chiar dacă, eventual, situația consumului din perioada iernii nu îi va obliga să și utilizeze efectiv respectiva capacitate rezervată.

Boeing a efectuat cea mai mare vânzare de avioane 737 MAX-7 de la ridicarea interdicției de zbor a acestora CITEȘTE ȘI Boeing a efectuat cea mai mare vânzare de avioane 737 MAX-7 de la ridicarea interdicției de zbor a acestora

În plus, pentru că furnizarea către populație a fost liberalizată încă de vara trecută, furnizorii vor putea include fără restricții de reglementare costul înmagazinării în facturile consumatorilor casnici, în modalitățile prevăzute de contractele concurențiale semnate cu aceștia

După cum a relatat Profit.ro, Depogaz și-a stabilit noile tarife cu sprijinul Deloitte, cu care a încheiat un contract de consultanță pentru elaborarea metodologiei de stabilire a tarifelor pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, în valoare de circa 243.000 lei plus TVA.

Potrivit documentației de atribuire a contractului, Deloitte a trebuit în primul rând să efectueze un "studiu de piață în vederea identificării rolului și locului serviciilor de înmagazinare în România, în contextul liberalizării pieței gazelor naturale și a dereglementării activității de înmagazinare", care să compare metodologiile de stabilire a tarifelor și nivelul propriu-zis al acestora din celelalte state UE cu cele valabile încă în România. Pe baza studiului, consultanții Deloitte au elaborat metodologia Depogaz de stabilire a tarifelor, în așa fel încât aceasta să permită recuperarea tuturor costurilor și investițiilor companiei, precum și o rată de rentabilitate superioară acestor costuri, respectând totodată legislația financiar-contabilă în vigoare, precum și pe cea din domeniile energiei și concurenței.

Ladislav Bartonicek, unul dintre acționarii companiei care deține Pro TV, va conduce activitățile grupului după decesul lui Petr Kellner CITEȘTE ȘI Ladislav Bartonicek, unul dintre acționarii companiei care deține Pro TV, va conduce activitățile grupului după decesul lui Petr Kellner

Activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale este complet dereglementată de la 1 aprilie 2021, iar ANRE nu mai stabilește nivelul stocurilor minime pe care furnizorii sunt obligați să le "pună deoparte" pentru a avea cu ce să-și alimenteze clienții în sezonul rece (ceea ce nu înseamnă că aceștia nu o vor mai face) și nici nu mai aprobă tarifele practicate de cei doi operatori de înmagazinare din România, Depogaz și Depomureș, aceștia stabilindu-și de acum propriile strategii de ofertare pe piața concurențială a acestui serviciu.

Printr-o ordonanță de urgență din vara anului 2020, Guvernul a eliminat obligativitatea impusă furnizorilor de gaze de a constitui stocuri minime pentru iarnă la nivelurile stabilit de ANRE, cantitățile înmagazinate urmând să fie la latitudinea furnizorilor.

"Obligația constituirii stocului minim de gaze naturale induce costuri suplimentare la nivelul furnizorilor, care sunt/vor fi recuperate de la clienții finali (prin intermediul prețurilor practicate) sau vor constitui pierderi pentru firnizori, având în vedere modificarea continuă a portofoliului de clienți finali, existând riscul ca furnizorul să nu își poată recupera costurile aferente cantităților de gaze naturale înmagazinate pentru respectivii clienți. Pe o piață concurențială, constituirea stocurilor de gaze naturale de către furnizori ar trebui să fie la latitudinea lor, în conformitate cu strategia comercială a fiecăruia, interesul fiind consolidarea poziției în piață prin oferirea celor mai bune prețuri clienților finali și asigurarea continuității furnizării gazelor naturale. Furnizorul de gaze naturale este responsabil pentru asigurarea surselor de gaze naturale (producție internă curentă, înmagazinare, import) necesare pentru acoperirea necesarului de consum al portofoliului de clienți, însă ponderea fiecărei surse trebuie să fie opțiunea sa, în funcție de politica comercială", se arăta în nota de fundamentare a OUG.

În prezent, România ocupă locul 3 din UE în ceea ce privește gradul redus de umplere a depozitelor cu gaze. Pe primul loc se situează Suedia (stat care nu este un mare consumator de gaze), cu un procent de 7,9% din capacitatea totală de înmagazinare, urmată de Bulgaria, cu 13,7% și Franța și România, cu 18,3% din capacitatea totală de depozitare.

Comparativ, media UE a cantităților de gaze înmagazinate în prezent este de 30% din capacitatea totală de depozitare.

În prezent, potrivit datelor asociației companiilor de înmagazinare din UE (AGSI), România are depozitat un volum de 6 TWh, la o capacitate totală de înmagazinare de 33 TWh.

Depogaz Ploiești are depozitele ocupate în proporție de 19,41% din capacitatea totală, respectiv 5,75 TWh din 28,9 TWh disponibili, iar Depomureș are depozitele umplute în proporție de 8,15% din capacitatea totală, respectiv 257 de GWh din 3,15 GWh disponibili.

viewscnt
Afla mai multe despre
depogaz ploiesti romgaz
tarife inmagazinare gaze naturale
depomures engie
scumpire rezervare capacitate inmagazinare
scumpire gaze