Noua Lege a minelor: Unele resurse minerale vor fi declarate "strategice", pentru facilitarea exproprierilor necesare exploatării

Noua Lege a minelor: Unele resurse minerale vor fi declarate "strategice", pentru facilitarea exproprierilor necesare exploatării
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 3 oct 2017

Parlamentul va avea puterea de a declara, la propunerea Guvernului și cu avizul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), unele resurse minerale ca fiind de importanță strategică, iar exploatarea lor - de interes național și de utilitate publică, ceea ce va facilita și accelera exproprierea terenurilor necesare lucrărilor de exploatare a acestor resurse.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit proiectului noii Legi a minelor, elaborat de Guvern, resursele minerale de importanță strategică sunt acelea care se încadrează în următoarele categorii: a) susțin dezvoltarea infrastructurii naționale; b) contribuie la asigurarea independenței energetice a țării; c) contribuie la strategia de industrializare a țării; d) contribuie la punerea în aplicare a interesului național si a strategiei de securitate națională.

"Clasificarea și declasificarea resurselor minerale de importanță strategică se face de către Parlament la propunerea Guvernului, cu avizul autorității competente în domeniul resurselor minerale. Lucrările de exploatare a zăcămintelor aferente resurselor minerale de importanță strategică sunt de interes național și declarate de utilitate publică", se arată în draftul de act normativ citat.

Asta înseamnă că expropierile de terenuri necesare lucrărilor de exploatare a resurselor minerale declarate strategice se vor realiza în condițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, fără a fi nevoie de acordul proprietarilor, aceștia având, dimpotrivă, obligația de a se prezenta la sediul expropriatorului și de a depune actele care le atestă dreptul de proprietate sau alt drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea stabilirii unei "juste despăgubiri".

Toyota renunță după o jumătate de secol la fabricarea mașinilor în Australia, din cauza deteriorării condițiilor de afaceri CITEȘTE ȘI Toyota renunță după o jumătate de secol la fabricarea mașinilor în Australia, din cauza deteriorării condițiilor de afaceri

În prezent, în condițiile actului normativ citat, singurele resurse minerale pentru a căror exploatare se pot face exproprieri pentru cauză de utilitate publică sunt zăcămintele de lignit.

"Etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico–economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere", stipulează proiectul noii Legi a minelor.

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național se face în condițiile legii, la propunerea ministerului de resort, precizează sursa citată.

Schimbarea de focus de la BlackBerry pare să dea roade. Compania a depășit estimările pentru ultimul trimestru CITEȘTE ȘI Schimbarea de focus de la BlackBerry pare să dea roade. Compania a depășit estimările pentru ultimul trimestru

Draftul mai prevede că redevența minieră se stabilește "conform legii în vigoare la data încheierii contractului de concesiune ori la eliberarea permisului de exploatare", iar statul va avea opțiunea de a solicita titularului contractului de concesiune pentru exploatare ca plata redevenței să se facă prin compensare cu produsul minier realizat.

Taxele pe activitățile de prospectare, explorare și exploatare minieră sunt menținute la nivelurile din prezent, de 341, 1.367 și respectiv 34.180 lei/kmp de perimetru concesionat, însă în cazul celei de explorare, care acum este de 1.367 lei/kmp, proiectul de lege prevede că aceasta "se dublează după 2 ani și devine de 5 ori mai mare după 4 ani".

Proiectul include și prevederi privind redeschiderea minelor în prezent închise sau în curs de închidere.

Finanțele vor vinde românilor titluri de stat de câte 1 leu. Vor avea nevoie de cont la Trezorerie pentru a cumpăra CITEȘTE ȘI Finanțele vor vinde românilor titluri de stat de câte 1 leu. Vor avea nevoie de cont la Trezorerie pentru a cumpăra

"Se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării și monitorizării postînchidere. În ansamblul său măsura de redeschidere a unor mine cu activitatea sistată prin hotărâri ale Guvernului descarcă parțial sau total statul român de cheltuieli pentru ecologizare cu posibil impact transfrontalier, cheltuieli cu protecția mediului, ce au ca scop final redarea unor mari suprafețe de teren în circuitul economic și tot ceea ce însemnă regenerarea socio-economică a comunităților învecinate, reintegrarea peisagistică a zonelor și refacerea bio-diversității", se spune în epunerea de motive a proiectului de lege.

Titularii de licențe vor fi obligați să utilizeze în lucrările miniere "tehnologii recunoscute, la momentul autorizării, ca fiind printre cele mai bune disponibile la nivel industrial, și să ia toate măsurile necesare pentru a respecta limitele prevăzute de lege cu privire la deșeuri periculoase și emisii, astfel încât să fie prevenite accidentele care pot afecta ecosistemele naturale și antropice".

O altă obligație instituită pentru operatorii minieri este aceea "de a acoperi integral costurile oricăror accidente ecologice, în conformitate cu  prevederile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/35/CE din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, ale legislației in vigoare, precum și ale acordurilor, tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte".

viewscnt
Afla mai multe despre
legea minelor
noua lege a minelor
expropriere
exproprieri
expropriere pentru cauza de utilitate publica