Nuclearelectrica, al doilea deal cu americanii în doar o săptămână. General Electric va face 8 ani întreținere și reparații la centrala nucleară Cernavodă. Câți bani va încasa

Nuclearelectrica, al doilea deal cu americanii în doar o săptămână. General Electric va face 8 ani întreținere și reparații la centrala nucleară Cernavodă. Câți bani va încasa
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 mar 2019

Compania de stat Nuclearelectrica a încheiat un acord cadru cu două divizii europene ale gigantului american General Electric, în baza căruia americanii vor face timp de 8 ani întreținere și reparații la centrala nucleară de la Cernavodă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acordul, semnat de Nuclearelectrica cu General Electric Global Services GmbH și GE Global Parts & Products GmbH, are ca obiect prestarea de servicii complete de întreținere și reparații pentru turbina, generatorul electric, ventilele și sistemele suxiliare de la reactoarele 1 și 2 ale centralei de la Cernavodă, 

Înțelegerea este în valoare de aproape 120 milioane dolari.

Dacia Renault lucrează la două papamobile CITEȘTE ȘI Dacia Renault lucrează la două papamobile

Este al doilea acord semnat de Nuclearelectrica cu o companie americană în interval de doar o săptămână.

Marțea trecută, Nuclearelectrica a semnat cu compania americană NuScale, controlată de gigantul industrial texan Fluor Corporation, un  memorandum de înțelegere, ce vizează schimbul de informații tehnice și de business în legătură cu o tehnologie nucleară a NuScale aflată încă în teste. Scopul înțelegerii este evaluarea dezvoltării, autorizării și construcției reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potențială soluție pe termen lung pentru România, acordul fiind prezentat ca reprezentând "un semnal al interesului României pentru tehnologiile nucleare inovatoare, de nouă generație, care într-un viitor vor completa și ulterior înlocui actualele generații de reactoare nucleare", potrivit unui mesaj-surpriză transmis de compania americană și de Nuclearelectrica.

Însuși secretarul pentru Energie al Statelor Unite, Rick Perry, a salutat public acordul.

Banca Națională a Ungariei a început să înăsprească politica monetară CITEȘTE ȘI Banca Națională a Ungariei a început să înăsprească politica monetară

Șeful NuScale făcut parte dintr-o delegație de executivi de cel mai înalt rang ai industriei energetice nucleare americane care s-a întâlnit luna trecută cu președintele SUA, Donald Trump, pentru a-l convinge să le sprijine companiile să câștige contracte în străinătate. O altă solicitare a fost aceea ca statul american să le acorde asistență financiară pentru ca industria nucleară a SUA să devină mai competitivă pe plan mondial și să poată concura cu alte state care vor să construiască centrale nucleare peste hotarele proprii, cum ar fi China, Rusia sau Iranul.

În 2013, Nuscale a primit o finanțare de 217 milioane dolari de la Departamentul pentru Energie al SUA pentru dezvoltarea tehnologiei SMR, urmată de una de 16 milioane dolari în 2015 și alta de 40 milioane dolari anul trecut.

"În perioada 2012-2017, Departamentul pentru Energie a subvenționat cu 390 milioane dolari programul de sprijinire a licențierii tehnice a reactoarelor nucleare modulare mici. Programul a luat sfârșit odată cu aplicația depusă de NuScale pentru certificare de către NRC, scopul fiind atins, acela de a aduce tehnologia până în faza de comercializare", declara secretarul pentru Energie Rick Perry în vara anului 2017, la audierile din Comisia pentru Energie a Senatului american pe tema proiectului de buget al instituției pe 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
general electric
centrala nucleara cernavoda
nuscale
companii americane
rick perry