Olandezii de la Photon Energy lansează o nouă centrală fotovoltaică în România

Olandezii de la Photon Energy lansează o nouă centrală fotovoltaică în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 sep 2022

Photon Energy Group, companie din domeniul energiei regenerabile înregistrată în Olanda, a lansat construcția celei de-a șaptea centrale fotovoltaice din România, cu o capacitate de 7,1 MWp. Noua centrală va începe să funcționeze în al patrulea trimestru al acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Amplasată în apropierea localității Săhăteni, în județul Buzău, centrala electrică va acoperi peste 10 ha de teren arabil și va include 12.700 de panouri solare.

După finalizarea construcției noii instalații, numărul centralelor fotovoltaice proprii Photon Energy va crește la 95, iar capacitatea lor instalată, la 120 MWp.

Compania implementează în prezent proiecte fotovoltaice în România cu o capacitate totală de 242,8 MWp, din care 28,3 MWp sunt în construcție.

Premier Energy obține 30 milioane euro de la BERD pentru operațiunile din România și vrea alte 30 milioane pentru investiții peste Prut CITEȘTE ȘI Premier Energy obține 30 milioane euro de la BERD pentru operațiunile din România și vrea alte 30 milioane pentru investiții peste Prut

Luând în considerare proiectele românești, Photon Energy are o capacitate totală de 892 MWp în curs de dezvoltare pe piețele cheie din Europa Centrală și de Est și Australia 

Luna trecută, Photon Energy Group a lansat construcția celei de-a șasea centrale fotovoltaice din România, în apropiere de Teiuș (județul Alba), noua unitate fiind estimată să aibă o capacitate de generare de 4,8 MWp și să genereze circa 7,1 GWh de energie regenerabilă pe an.

Noua centrală este programată să intre în funcțiune tot în trimestrul IV al acestui an.

Germania, veste proastă - Factura la gaze va crește cu câteva sute de euro pe an. Companiile au decis să-și acopere pierderile prin scumpiri, de la clienți CITEȘTE ȘI Germania, veste proastă - Factura la gaze va crește cu câteva sute de euro pe an. Companiile au decis să-și acopere pierderile prin scumpiri, de la clienți

Centrala se va întinde pe 10 hectare de teren verde și va fi echipată cu aproximativ 8.700 de panouri solare.

Compania anunța atunci că intenționează să adauge o capacitate totală de generare de 32 MWp în țară până la sfârșitul anului 2022, aducând portofoliul total la peste 120 MWp.

Recent, compania a început construcția primelor sale cinci centrale electrice din România, lângă Șiria, Aiud și Calafat, cu o capacitate de generare de 16,5 MWp.

Schimbări la Romgaz - Directorul economic devine șef, directorul general cade o treaptă CITEȘTE ȘI Schimbări la Romgaz - Directorul economic devine șef, directorul general cade o treaptă

Fondată în 2008 de antreprenorii Georg Hotar și Michael Gartner, Photon Energy a intrat pe piața românească în 2015, an în care a semnat contracte de mentenanță pentru trei centrale solare din nord-vestul țării, cu o capacitate totală de 11 MW.

Compania are sediul la Amsterdam și este listată la bursele de valori din Varșovia, Praga și Frankfurt, fiind controlată de cei doi fondatori, cu o participație cumulată de circa 71%.

Portofoliul Photon Energy include centrale fotovoltaice construite în Australia, Cehia, Ungaria și Slovacia, precum și proiecte în dezvoltare cu o capacitate suplimentară de peste 790 MW, în Australia, Ungaria, Polonia și România.

Compania olandeză a atras, recent, 10 milioane de euro din vânzarea de obligațiuni pentru finanțarea extinderii portofoliului.

viewscnt
Afla mai multe despre
photon energy group
photon energy romania
parcuri fotovoltaice
centrale fotovoltaice
energie solara
proiecte romania