OMV negociază preluarea unei participații de 50% la divizia de upstream a companiei malaysiene Sapura, tranzacție de 1,6 miliarde dolari

OMV negociază preluarea unei participații de 50% la divizia de upstream a companiei malaysiene Sapura, tranzacție de 1,6 miliarde dolari
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 14 sep 2018

Grupul austriac OMV, acționarul majoritar al celei mai mari companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, poartă negocieri exclusive cu rivalul malaysian Sapura Energy pentru preluarea unei participații de 50% la divizia de explorare și producție Sapura Upstream, tranzacție evaluată la 1,6 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Semnarea unui parteneriat cu Sapura ar reprezenta un pas important pentru dezvoltarea activităților OMV în sud-estul Asiei, potrivit directorului general al grupului austriac, Rainer Seele.

“Cererea pentru petrol și gaze naturale în regiune este estimată să crească puternic până în 2030, iar OMV profită de această oportunitate pentru a-și extinde afacerile și a-și dezvolta o nouă regiune-cheie”, a spus șeful OMV.

OMV, după întâlnirea cu Dragnea, încrezătoare că va obține de la Guvern \ CITEȘTE ȘI OMV, după întâlnirea cu Dragnea, încrezătoare că va obține de la Guvern "un cadru legislativ acceptabil" pentru a da undă verde investiției de 1 miliard euro în Marea Neagră

Sapura Energy este cea mai mare companie de petrol și gaze din Malaysia. Portofoliul diviziei de upstream cuprinde active offshore importante în Marea Chinei, printre care blocul SK408, dezvoltat în parteneriat cu Petronas și Shell.

Un eventual acord cu compania malaysiană ar reprezenta a doua tranzacție majoră a OMV în acest an, după preluarea operațiunilor upstream ale Shell din Noua Zeelandă la jumătatea lunii martie, în schimbul sumei de 578 milioane de dolari.

Grupul austriac a rezervat un buget de aproape 12 miliarde de dolari pentru achiziții până în 2025.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
sapura energy
upstream
negocieri
achizitie
malaysia