OMV Petrom a efectuat trei ieftiniri în urma reuniunii OPEC. Prețul carburanților a scăzut sub 5 lei

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 9 dec 2015

Prăbușirea prețului petrolului Brent la minimul ultimilor 7 ani, sub nivelul de 40 de dolari pe baril, a început să se simtă și în benzinăriile din România, unde benzina și motorina se pot achiziționa la un preț mai mic de 5 lei pe litru.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

OMV Petrom, cea mai importantă companie de petrol de pe piața autohtonă, care dispune de aproximativ 400 de stați de distribuție a carburanților, a început ieftinirile încă de vineri, din ziua desfășurării reuniunii OPEC de la Viena în care membrii OPEC au renunțat la stabilirea unei ținte de producție a membrilor cartelului pentru anul viitor.

Ieftiniri de 14 bani la motorină și de 8 bani la benzină

Vineri, OMV Petrom a ieftinit motorina cu 5 bani pe litru, menținând prețul benzinei același.

O nouă ieftinire a avut loc luni noapte, când prețul benzinei a fost scăzut cu 3 bani pe litru, iar cel al motorinei cu 4 bani pe litru.

A treilea val de ieftiniri a fost efectuat de OMV Petrom în noaptea de marți spre miercuri, atât prețul benzinei, cât și cel al motorinei fiind reduse cu 5 bani pe litru.

Evoluția petrolului Brent din ultima săptămână

Petrolul Brent a pierdut aproximativ 3,5 dolari din ziua reuniunii OPEC

În total, de la reuniunea OPEC, care a condus la scăderea prețului barilului de petrolul Brent cu aproximativ 3,5 dolari (sau 7,9%, de la 43,84 la 40,4 dolari pe baril), OMV Petrom a redus prețul motorinei cu 14 bani (sau 2,8%), iar cel al benzinei cu 8 bani pe litru (sau 1,6%).

La stația din Șoseaua Alexandriei nr. 166, din sectorul 5, miercuri dimineață, un litru de benzină standard costa 4,97 lei, iar unul de motorină standard 4,89 lei.

Acțiunile OMV Petrom s-au depreciat marți cu 2%

Decizia OPEC și evoluția prețului Brent-ului au influențat și cotațiile bursiere ale OMV Petrom, care, marți, a avut al treilea rulaj al pieței, de 3,73 milioane lei. Volumele ridicate au adus și o scădere a titluri OMV cu 1,94%, până la prețul de 0,303 lei/acțiune.

Potrivit unui document al OPEC, dacă actualul nivel al producției OPEC rămânea neschimbat la 31,5 milioane de barili pe zi, oferta ar fi depășit cererea de petrol în 2016 cu 700.000 de barili. În acest an, la nivel global, s-a înregistrat o supraproducție de 1,8 milioane de barili pe zi, supraproducție care ar putea fi depășită anul viitor, ca urmare a deciziei OPEC de a nu-și mai propune nicio țintă de producție și a concurenței dintre Iran și Arabia Saudită. Dacă numai Arabia Saudită, Iranul și Libia și-ar exporta capacitățile neutilizate de două, unul respectiv 1,2 milioane de barili pe zi, am putea asista la o supraproducție de aproximativ 5 milioane de barili pe zi, cantitate care ar putea trimite prețul petrolului la cel mai redus nivel din toate timpurile.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
benzina
motorina
petrol
opec
omv
petrom
ieftiniri