OMV Petrom a plătit statului 1,68 miliarde lei anul trecut. Are însă de recuperat o sumă mai mare

OMV Petrom a plătit statului 1,68 miliarde lei anul trecut. Are însă de recuperat o sumă mai mare
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 29 mar 2019

OMV Petrom a plătit în total anul trecut statului român, sub formă de impozite, redevențe și alte taxe, suma de peste 1,68 miliarde lei, însă are de recuperat de la acesta o sumă mai mare, respectiv de circa 1,76 miliarde lei. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Conform contractului de privatizare, OMV Petrom SA este îndreptățită să recupereze de la statul român o parte din cheltuielile de dezafectare și de mediu efectuate pentru restaurarea și decontaminarea zonelor aferente unor activități desfășurate înaintea procesului de privatizare a societății din 2004. Ca urmare, OMV Petrom SA a înregistrat ca și creanțe de la statul român costurile estimate cu dezafectarea, având o valoare prezentă netă de 1.589,95 milioane RON la 31 decembrie 2018 (2017: 1.815,35 millioane RON) și costurile estimate cu obligațiile de mediu în Downstream Oil și Upstream, având o valoare prezentă netă de 170,88 millioane RON (2017: 205,48 millioane RON), întrucât acestea existau înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom SA", se arată în raportul anual pe 2018 al companiei.

Suma apare și în documentul similar al companiei-mamă austriece OMV AG, exprimată în monedă europeană, respectiv 378 milioane euro.

Sursă: OMV Petrom

Sursă: OMV Petrom

Vicepreședintele ANAF pe colectare, Alexandru Drăghici, și-a dat demisia. În locul lui ar urma să fie numită fosta șefa ANAF Mirela Călugăreanu CITEȘTE ȘI Vicepreședintele ANAF pe colectare, Alexandru Drăghici, și-a dat demisia. În locul lui ar urma să fie numită fosta șefa ANAF Mirela Călugăreanu

Pe de altă parte, OMV Petrom avea constituit, la finalul anului trecut, un provizion de circa 6,23 miliarde lei pentru propriile sale obligații de dezafectare.

Potrivit sursei citate, în data de 7 martie 2017, acționarul majoritar austriac OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva statului român, în conformitate cu regulile Camerei Internaționale de Comerț, la Paris, Franța, cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de către statul român în legătură cu obligații de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în valoare de 153,32 milioane lei.

"În data de 6 octombrie 2017, o solicitare de suplimentare a arbitrajului curent cu notificări suplimentare de pretenții în valoare de 134,34 milioane RON a fost transmisă către Camera Internațională de Comerț, la Paris, Franța,. La începutul lunii iulie 2018, Tribunalul Arbitral a hotărât că pretențiile suplimentare transmise sunt admisibile", se mai precizează în document.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
omv
taxe petroliere
redevente petroliere
costuri decontaminare sonde petroliere
tribunalul arbitral paris
privatizarea petrom