OMV Petrom își extinde prezența upstream în regiunea Mării Negre, prin intrarea în Bulgaria

OMV Petrom își extinde prezența upstream în regiunea Mării Negre, prin intrarea în Bulgaria
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 dec 2019

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Sud-Estul Europei, vizează preluarea participației deținute de OMV Offshore Bulgaria în perimetrul de explorare Han Asparuh din Bulgaria, prin achiziția părților sociale de la OMV Exploration & Production.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

”Finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții suspensive și se estimează că aceasta va avea loc până la mijlocul lui 2020”, arată OMV Petrom într-un comunicat.

OMV Offshore Bulgaria GmbH deține în prezent o participație de 30% în perimetrul de explorare marină de mare adâncime Han Asparuh, aflat în vestul Mării Negre, în cadrul unui joint venture condus de Total, în calitate de operator, scrie News.ro.

Creșterea salariilor din Marea Britanie a încetinit. Rata șomajului, la cel mai scăzut nivel din 1975 CITEȘTE ȘI Creșterea salariilor din Marea Britanie a încetinit. Rata șomajului, la cel mai scăzut nivel din 1975

Prima sondă de explorare, Polshkov-1, a fost forată de acest joint venture în 2016. A urmat forajul altor două sonde de explorare în 2017 (Rubin 1) și 2018 (Melnik 1). Se vor efectua studii geologice și geofizice cu scopul de a identifica noi ținte pentru forajul de explorare.

”Această achiziție este în linie cu strategia noastră de a ne extinde prezența regională și este una naturală, dacă avem în vedere portofoliul nostru din Marea Neagră. Avem un istoric de peste 40 de ani în apele de mică adâncime din Marea Neagră și, începând din 2008, explorăm, alături de ExxonMobil, și potențialul din apele de mare adâncime”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Upstream.

OMV Petrom este deja prezent în Bulgaria, prin activitățile de distribuție carburanți sub brandul OMV.

În 2012, guvernul Bulgariei a acordat licența pentru perimetrul de explorare Han Asparuh aflat în vestul Mării Negre unui consorțiu format din OMV (30%), Total (40%) și Repsol (30%).

Perimetrul este poziționat în apropierea perimetrului Neptun Deep din România și are o suprafață de 14.220 km pătrați și ape cu o adâncime de peste 2.000 de metri.

OMV Petrom în Marea Neagră

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (blocul Istria) și operațiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producția de țiței și gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2018, a reprezentat circa 17% din producția grupului în România.

Producția de țiței și gaze provenită din Marea Neagră în 2018 este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an și pentru a face plinul la 3,5 milioane de autoturisme.

Producția provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1979), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruș (descoperit în 1999) și Delta (descoperit în 2007).

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW.

Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârșitul lunii septembrie 2019, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2018. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
bulgaria