OMV Petrom consideră, în urma calculelor făcute pe baza cifrelor rezultatelor financiare pe anul trecut și a prevederile legislației în vigoare, că nu datorează contribuția de solidaritate de 60% impusă la finalul anului trecut de Guvern, însă dacă ANAF ajunge la altă concluzie, o va plăti, a declarat directorul financiar al companiei, Alina Popa, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
″În baza ordonanței nr. 186/2022 și a Regulamentului european, făcând toate calculele, am avem o cifră de afaceri în sectoarele respective (vizate de contribuția de solidaritate – n.r.) de sub 75% (din total – n.r.). Astfel, nu datorăm această taxă. În situația în care, din motive pe care nu le putem vedea la acest moment, ANAF ar ajunge la o altă concluzie, bineînțeles că vom plăti, așa cum plătim întotdeauna toate taxele și contribuțiile acolo unde suntem obligați și trebuie să le plătim″, a spus Popa.
CITEȘTE ȘI FOTO Sorin Crețeanu, unul dintre cei mai discreți investitori imobiliari din România, lansează un ansamblu rezidențial în BufteaPotrivit rezultatelor financiare preliminare pe 2022 ale OMV Petrom, compania a obținut cumulat pe segmentele Explorare și Producție plus Rafinare și Marketing, vizate de contribuția de solidaritate, venituri de 47,63 miliarde lei, reprezentând sub 61% din veniturile totale de 78,25 miliarde lei.