OMV Petrom și-a majorat cu 6% profitul la jumătatea anului în pofida reducerii producției și a reviziei Petrobrazi, dar și în contextul în care prețul internațional al petrolului a urcat cu circa 40%

OMV Petrom și-a majorat cu 6% profitul la jumătatea anului în pofida reducerii producției și a reviziei Petrobrazi, dar și în contextul în care prețul internațional al petrolului a urcat cu circa 40%
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 2 aug 2018

Evoluția prețului internațional al petrolului a majorat profitul net atribuibil acționarilor OMV Petrom din prima jumătate a anului la aproximativ 1,29 miliarde lei, cu 6% peste nivelul celui din perioada similară a anului trecut, în pofida scăderii producției de hidrocarburi a companiei și a reviziei generale planificate, de 45 de zile, a rafinăriei Petrobrazi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Chiar dacă prețul internațional al petrolului s-a majorat cu aproximativ 40%, producția de hidrocarburi a companiei pe primul semestru s-a redus cu 5%, de la 170 mii barili echivalent petrol pe zi (bep/zi) în primul trimestru al anului trecut la 162 bep/zi în perioada similară a acestui an și de la 169 mii bep/zi în al doilea trimestru al anului trecut la 160 mii bep/zi în al doilea trimestru al acestui an. Dacă producția de petrol a crescut o mie bep/zi în trimestrul al doilea față de primul trimestru, cea de gaze s-a micșorat cu 3 mii bep/zi. Raportat la trimestrul al doilea al anului trecut, atât producția de gaze, cât și cea de petrol, s-au redus cu 7, respectiv 2 mii de bep/zi.

Revizia generală planificată, de 45 de zile, a rafinăriei Petrobrazi a avut un efect de aproximativ 150 milioane lei asupra rezultatului din exploatare al segmentului Downstream Oil al OMV Petrom în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru. Revizia a generat niveluri mai ridicate ale stocurilor de țiței, ceea ce a condus la profituri nerealizate încă la nivelul Grupului de aproximativ 260 milioane lei.

În ceea ce privește segmentul upstream, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a crescut la 1.465 milioane lei, în principal datorită prețurilor mai mari la țiței și costului total de producție și deprecierii mai mici, care au compensat volumele mai mici, efectul nefavorabil al cursului de schimb (deprecierea dolarului cu 8% față de leu) si redevențele mai mari (determinate de prețurile mai mari și de utilizarea unui nou preț de referință la gaze, respectiv prețul CEGH – Central European Gas Hub).

Costul de producție în dolar/bep la nivel de Grup a fost cu 12% mai mare decât în prima jumătate a anului trecut, în principal din cauza impactului nefavorabil al cursului de schimb și producției disponibile pentru vânzare mai scăzute, parțial compensate de optimizarea continuă a costurilor. În România, costul de producție exprimat în dolar/bep a crescut cu 13%, la 11,87 dolar/bep, în timp ce exprimat în lei/bep a crescut cu 4%, la valoarea de 45,65 lei/bep.

În ceea ce privește segmentul Downstream, rezultatul operational excluzând elementele speciale din Downstream Oil a scăzut la 438 milioane lei în prima jumătate a acestui an, influențat de revizia generală a rafinariei Petrobrazi și de marjele de rafinare mai reduse.

Indicatorul marja de rafinare al OMV Petrom a scăzut cu 1,39 dolari/bbl față de prima jumătate a anului trecut, la 6,64 dolari/bbl, întrucât efectul negativ din creșterea prețului țițeiului a anulat efectul cotațiilor ușor mai bune la produse.

Rata de utilizare a rafinăriei din trimestrul al doiela a scăzut la 71% ca urmare a reviziei generale.

Vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Vânzările cu amănuntul ale Grupului au fost cu 1% mai mari datorită cererii crescute. Vânzările de produse rafinate, exceptând vânzările cu amănuntul, au scăzut cu 15%.

În Downstream Gas, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale s-a îmbunătățit, ajungând la 104 milioane lei de la 68 milioane lei în prima jumătate a anului trecut, în principal datorită contribuției pozitive, realizată din contractele forward de energie electrică, susținute de disponibilitatea crescută a centralei electrice Brazi.

Conform estimărilor OMV Petrom, cererea națională de gaze naturale în primul semestru a înregistrat o scădere de 3% față de același semestru al anului trecut. Volumele vânzărilor de gaze naturale ale OMV Petrom au scăzut cu 9% față de primul semestru 2017, în principal din cauza producției proprii de gaze naturale mai mici.

Conform datelor curente disponibile din partea operatorului de sistem, cererea națională de electricitate a crescut cu 2% față de primul semestru 2017, în timp ce producția națională a rămas stabilă; exporturile nete au scăzut cu 23%.

Centrala electrică Brazi a generat o producție netă de energie electrică de 1,3 TWh, comparativ cu 0,9 TWh primele 6 luni din 2017, când a fost parțial nefuncțională din cauza defecțiunilor a două transformatoare. Valoarea aferentă producției nete de electricitate din primul semestru 2017 includea și 0,05 TWh de electricitate produsă de parcul eolian Dorobanțu, care a fost vândut la finalul anului 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
profir
producție