OMV Petrom vrea să demareze o investiție de aproape 1 mld. lei într-o centrală de condensare a gazelor din Oltenia

OMV Petrom vrea să demareze o investiție de aproape 1 mld. lei într-o centrală de condensare a gazelor din Oltenia
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 27 ian 2016

OMV Petrom a scos la licitație un contract care ar putea ajunge la valoarea de aprope 1 miliard de lei, pentru construirea unei centrale de condensare a gazelor la Hurezani, unde compania a finalizat în 2010 un proiect de optimizare a livrării în sistemul național de transport a gazelor naturale extrase din zăcămintele din sud-vestul României.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit anunțului de participare publicat de OMV Petrom, valoarea totală a investiției ar putea ajunge la 966 milioane lei, TVA inclus, iar durata contractului este estimată la circa 2 ani.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 martie 2016, ora 12,00, iar OMV Petrom estimează că va atribui contractul în septembrie anul acesta.

Ministerul Energiei: Scrisoarea lui Cioloș către China General Nuclear este o etapă obligatorie a proiectului Cernavodă 3-4 CITEȘTE ȘI Ministerul Energiei: Scrisoarea lui Cioloș către China General Nuclear este o etapă obligatorie a proiectului Cernavodă 3-4

Ofertanții trebuie să facă dovada faptului că media cifrei de afaceri globală în ultimii trei ani financiari (2012, 2013, 2014) este de minimum 254 milioane lei și să prezinte lista principalelor lucrări similare executate în ultimii cinci ani calendaristici, din care să rezulte că lucrările au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu în cadrul unui contract în valoare totală de minimum 127,12 milioane lei.

În plus, aceștia trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, vor avea acces la sau vor dispune de resurse financiare negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de realizare a contractului în sumă de minim 18 milioane lei.

În 2010, OMV Petrom a finalizat la Hurezani un proiect de optimizare a livrării în sistemul național de transport a gazelor naturale extrase din zăcămintele din sud-vestul României.

Proiectul de livrare a gazelor Hurezani, investiție de circa 135 milioane euro, a fost inițiat în 2008 și este amplasat între Craiova și Târgu Jiu. Lucrările au  inclus o nouă stație de compresoare la Bulbuceni, 11,5 km de conductă nouă de racordare și modernizarea punctului de livrare de la Hurezani.

Prăbușirea țițeiului face victime în România: Zeta Petroleum abandonează zăcămintele Bobocu, Jimbolia și Suceava CITEȘTE ȘI Prăbușirea țițeiului face victime în România: Zeta Petroleum abandonează zăcămintele Bobocu, Jimbolia și Suceava

Scopul a fost optimizarea livrării de gaze în rețeaua națională de transport în perioadele când presiunea din sistem înregistrează niveluri foarte ridicate, ca urmare a consumului redus, mai ales în perioadele de vară. Proiectul a fost implementat în colaborare cu Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor.

De altfel, proiectul construirii porțiunii de pe teritoriul României a conductei de transport gaze Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), pentru care Comisia Europeană a aprobat recent o finanțare pentru Transgaz în sumă de aproape 180 milioane euro, include și construirea unei noi conducte, în lungime totală de aproximativ 550 km, pe culoarul Giurgiu – Podișor – Corbu – Hurezani – Hațeg – Recaș – Horia

OMV Petrom a consemnat pierderi în trimestrul III al anului trecut, cifrate la 46 milioane lei, față de un câștig de 691 milioane lei în T2 2015 și de peste 1 miliard de lei în trimestrul corespunzător din 2014, iar profitul net pe primele 9 luni din 2015 a scăzut la mai puțin de jumătate comparativ cu rezultatul din perioada similară a anului trecut, respectiv la 991 milioane lei, din cauza scăderii abrupte a prețurilor la țiței.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
transgaz
gaze naturale
zacaminte gaze naturale
productie gaze naturale