OPEC va anunța joi o extindere cu 9 luni a acordului de reducere a producției de petrol

OPEC va anunța joi o extindere cu 9 luni a acordului de reducere a producției de petrol
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 24 mai 2017

Cartelul statelor exportatoare de petrol (OPEC) va extinde, după toate probabilitățile, actualul acord de stabilizare a producției cu încă 9 luni, la propunerea liderului grupului, Arabia Saudită, susține Reuters, citând delegați ai statelor membre.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Decizia va fi luată în cadrul reuniunii de joi de la Viena a grupului. Arabia Saudită dorește o perioadă mai mare de extindere a acorduluii, de nouă luni, și nu de șase, cât era prevăzut inițial, pentru a accelera procesul de reechilibrare a pieței și pentru a evita o cădere a petrolului sub 50 de dolari pe baril.

Luni, Arabia Saudită a reușit să-și asigure susținerea celui de-al doilea mare producător OPEC și totodată, statul cu cel mai mare ritm de creștere a producției, Irak.

Bursa Română de Mărfuri (BRM) reacționează la informațiile Profit.ro privind modificările din energie și îi cere lui Dragnea să intervină: Este o naționalizare! CITEȘTE ȘI Bursa Română de Mărfuri (BRM) reacționează la informațiile Profit.ro privind modificările din energie și îi cere lui Dragnea să intervină: Este o naționalizare!

Potrivit oficialilor saudiți, nu toți cei 11 producători din afara cartelului care au semnat acordul inițial și-au exprimat acordul de prelungire a înțelegerii până în luna martie 2018.

“Cred că (joi - n.r.) va fi o reuniune calmă de prelungire a acordului până în luna martie a anului viitor. Vom vedea ce se va întâmpla cu producția de petrol din formațiuni de șist din SUA. Va crește, însă există limite de creștere”, a declarat o sursă din OPEC, citată de Reuters.

O altă variantă viza prelungirea acordului cu un an, însă a fost preferată varianta cu 9 luni ca urmare a cererii sezoniere scăzute din primul trimestru al anului.

Chiar dacă unii delegați OPEC au susținut că mai multe state inclusiv Norvegia s-ar putea alătura grupului în demersul său de stabilizare a producției, ministrul norvegian al petrolului a declarat marți că, în pofida faptului că a avut un dialog pozitiv cu reprezentanți ai cartelului, Norvegia nu intenționează să-și diminueze producția.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
producție
acord
opec
norvegia