Operatorul de transport gaze ucrainean a pus ochii pe piața din România: până la finalul anului vrea să semneze noi acorduri de interconectare cu Transgaz

Operatorul de transport gaze ucrainean a pus ochii pe piața din România: până la finalul anului vrea să semneze noi acorduri de interconectare cu Transgaz
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 8 sep 2020

Operatorul sistemului de transport gaze din Ucraina, GTSO, și-a propus pentru a doua jumătate a acestui an să semneze acorduri de interconectare la toate punctele de graniță România, inclusiv cele de pe rutele tradiționale, Medieșul Aurit și Isaccea, cu care n-are încă acord semnat cu Transgaz, “ceea ce îi va deschide accesul pe piața românească”, se precizează în raportul cu rezultatele financiare ale companiei pe primul semestru.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Totodată, operatorul ucrainean dorește stabilirea unei proceduri transparente pentru transportul de gaze prin Moldova, care va permite utilizarea la capacitate maximă a gazoductului transbalcanic în ambele direcții.

Potrivit GTSO, în primele 8 luni ale acestui an, România a importat pe ruta ucraineană 0,46 miliarde de metri cubi de gaz de la Gazprom.

În urmă cu două luni, șeful GTSO, Sergiy Makogon a declarat că consumatorii români și ucraineni ar putea beneficia de gaze ieftine dacă România ar urma să semneze acorduri suplimentare cu Ucraina pentru mai multe puncte de interconectare, inclusiv Tekovo-Medieșu Aurit care leagă sudul Ucrainei de nordul României.

Transgaz și-a majorat profitul cu 18%, compensând scăderea veniturilor din tranzitul internațional prin primele de licitație obținute de la importatori CITEȘTE ȘI Transgaz și-a majorat profitul cu 18%, compensând scăderea veniturilor din tranzitul internațional prin primele de licitație obținute de la importatori

„Gazul ar putea fi și mai ieftin pentru consumatorii români dacă Transgaz semnează acordul de interconectare cu GTSO la Tekovo, întrucât nu ar fi nevoie de tranzit prin Republica Moldova”, susținea Makogon.

Așa cum a anunțat Profit.ro, la 1 iulie, Energy Resources of Ukraine (ERU), parte a ERU Corporation, a efectuat prima livrare de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare ale Ucrainei către România via Republica Moldova, prin conducta transbalcanică, în baza unui acord trilateral semnat cu divizia Gazprom din Moldova, Moldovagaz, și cu operatorul de transport de gaze de peste Prut, Moldovatransgaz.

ERU Corporation este un trader american de gaze naturale cu operațiuni extinse în Ucraina, sprijinite și de administrația de la Washington prin intermediul instituției guvernamentale Overseas Private Investment Corporation (OPIC), a efectuat prima livrare de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare ale Ucrainei către România via Republica Moldova, prin conducta transbalcanică, în baza unui acord trilateral semnat cu divizia Gazprom din Moldova, Moldovagaz, și cu operatorul de transport de gaze de peste Prut, Moldovatransgaz.

"Istoric, această rută a fost folosită în mod exclusiv de către Gazprom", este mesajul Energy Resources of Ukraine (ERU). Potrivit sursei citate, acordul de utilizare a sistemului de transport al Republicii Moldova deschide calea către aprovizionarea României și a altor state balcanice cu gaze din depozitele de înmagazinare subterană ale Ucrainei. ERU a precizat că gazele livrate în România provin de la un furnizor european.

Se anticipa ca alte zece companii ucrainene să urmeze exemplul ERU în cursul lunii iulie.

În prima parte a acestui an, companiile din România au importat gaz rusesc din Ucraina pe firul 1 al conductei Isaccea-Negru Vodă (parte a coridorului transbalcanic) și nu prin punctele tradiționale de import de la Medieșul Aurit și Isaccea, Transgaz neavând semnat un acord de interconectare cu operatorul de sistem ucrainean.

Cu alte cuvinte, de la 1 ianuarie, tarifele de rezervare de pe firul 1 al conductei Isaccea-Negru Vodă nu au mai intrat la categoria venituri din transport internațional, ci la venituri din transport intern, ceea ce explică reducerea primelor și majorarea celor din urmă. Lucru arătat și de Transgaz, care precizează “veniturile din transportul internațional al gazelor naturale mai mici cu 111,2 milioane lei din cauza încetării contractului de transport cu Gazprom Export Ltd pentru conducta Isaccea 2-Negru Voda 2 și a reglementării venitului din transport pe conducta Isaccea 1–Negru Voda 1 în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr.41/2019 ca urmare a conectării acestei conducte cu SNT începând din 01 octombrie 2019”.

De la 1 ianuarie, ca urmare a mutării tranzitului gazelor rusești către Turcia, Bulgaria, Grecia și Macedonia, pe nou construita conductă TurkStream, România nu a mai fost traversată de niciun metru cub de gaz.

Cu toate acestea, având semnat cu Gazprom un contract de tip “ship or pay” pe firul trei al conductei Isaccea-Negru Vodă până în 2022, Transgaz a raportat venituri de 59 milioane de lei din activitatea de transport internațional, în scădere cu circa două treimi față de cele din perioada similară a anului trecut (de 170 milioane lei).

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
romania
gaz
transgaz
gtso
export
medieșul aurit