Petrolul crește după intrarea în vigoare a sancțiunilor SUA împotriva Iranului

Petrolul crește după intrarea în vigoare a sancțiunilor SUA împotriva Iranului
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 5 nov 2018

Cotațiile petrolului au crescut luni, susținute de intrarea în vigoare a celui de-al doilea val al sancțiunilor americane împotriva Iranului, care vizează și exporturile de țiței, însă avansul a fost temperat de faptul că mai mulți cumpărători importanți au obținut permisiunea temporară de achiziționa petrol iranian.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Referința globală Brent se tranzacționează la 73,3 dolari pe baril, în creștere cu 0,7%, după ce a atins, pe parcursul zilei, un maxim de peste 74 de dolari pe baril. Petrolul West Texas Intermediate, de referință în SUA, are un avans similar, la 63,4 dolari pe baril.

Administrația Trump a reinstituit toate sancțiunile eliminate prin acordul nuclear din 2015, care vizau atât Iranul cât și țările care aveau relații comerciale cu această țară. Sancțiunile intrate în vigoare astăzi vizează exporturile de petrol, transportul și băncile, sectoare esențiale ale economiei iraniene.

Totuși, Statele Unite au autorizat opt țări - între care China, India, Japonia, Coreea de Sud și Italia - să continue să cumpere temporar petrol iranian, în pofida reimpunerii sancțiunilor, potrivit secretarului american de stat Mike Pompeo. Celelalte țări care beneficiază de o derogare sunt Grecia, Turcia și Taiwanul.

Într-o emisiune televizată, președintele iranian Hassan Rouhani a declarat că Iranul va continua să vândă petrol și va încălca sancțiunile reinstituite de Statele Unite.

Analiștii se așteaptă ca BNR să mențină dobânda cheie la 2,5% la ultima ședință din acest an, pe fondul încetinirii creșterii economice CITEȘTE ȘI Analiștii se așteaptă ca BNR să mențină dobânda cheie la 2,5% la ultima ședință din acest an, pe fondul încetinirii creșterii economice

Sancțiunile intrate astăzi în vigoare vin în urma retragerii SUA din acordul nuclear cu Iran, mutare anunțată în luna mai. Acesta este al doilea val de sancțiuni după ce primele sancțiuni împotriva Iranului au început să fie aplicate din august.

Sancțiunile impuse Iranului de China, Franța, Regatul Unit, Rusia, Statele Unite și Germania fuseseră ridicate în 2015, cu condiția ca Teheranul să întrerupă programele în domeniul nuclear. 

Celelalte state vor continua să respecte acordul din 2015 și s-au opus reinstituirii sancțiunilor din partea SUA. În acest context, statele europene doresc să creeze un vehicul special (SPV, special purpose vehicle -eng) pentru tranzacțiile cu Iranul, în încercarea de a menține relațiile cu Teheranul fără a fi ținta unei răzbunări din partea Statelor Unite.

"Lucrăm momentan pentru a stabili unde va fi situat SPV-ul, cine va participa și începem procesul pentru înregistrare", a declarat luni un oficial francez din Ministerul de Finanțe, citat de Financial Times.

Potrivit presei germane, vehicului creat pentru tranzacțiile cu Iran ar urma să aibă sediul la Luxemburg.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
iran
trump
sanctiuni
sua