Petrolul își continuă deprecierea, pierzând 10% de la începutul anului

Petrolul își continuă deprecierea, pierzând 10% de la începutul anului
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 11 ian 2016

Petrolul a început prost și această săptămână, de la începutul anului cotațiile internaționale ale aurului negru pierzând peste 10%. Luni dimineață, pe piețele asiatice, cele două tipuri importante la nivel global de țiței, Brent și West Texas Intermediate (WTI) se depreciaseră cu peste 2%, trader-ii pariind din ce în ce mai agresiv pe o continuare a tendinței descendente a prețului petrolului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Brent-ul, etalon la nivel global, pierduse 89 de cenți sau 2,6%, ajungând la 32,66 dolari pe baril la ora 03:19 GMT (05:19 ora României), în timp ce până la acea oră, WTI, etalon pe piața americană, se depreciase cu 2,3%, până la un nivel de 32,29 $ pe baril.

Vineri, analiștii Goldman Sachs, citați de Reuters, susțineau că petrolul ar putea atinge un preț de 20 de dolari pe baril în perioada următoare. Potrivit acestora, o perioadă susținută cu prețuri scăzute la petrol este necesară pentru ca “producătorii să-și refacă bugetele pentru a reflecta o nouă realitate bazată pe un preț mediu de 40 de dolari pe baril în 2016”.

Alți analiști pun actualul trend descendent al petrolului nu pe supraproducție, ci pe nivelul anemic al cererii, mai ales în contextul problemelor apărute în China, probleme care vor afecta cererea, dat fiind faptul că China este cel mai mare importator și consumator la nivel global.

“Datele pieței petrolului din China încep în sfârșit activitatea economică sub așteptări. Cererea de petrol din China s-a redus cu 4,9% (cu 537,3 mii de barili pe zi) față de luna precedentă și cu 2% (cu 216,7 mii de barili pe zi) față de luna noiembrie a anului trecut. Aceasta este prima reducere a cererii în China din iulie 2014. Ne așteptăm la ulterioare reduceri a cererii, în valoare medie de 300 de mii de barili pe zi sau 2,7%”, arată o analiză a Barclays publicată vineri.

În plus, fondurile speculative de pe piața petrolului și-au crescut expunerile pe termen scurt, pariind pe o continuare a deprecierii petrolului. Totodată ele și-au redus expunerile pe termen lung, la mai puțin de 50.000 de contracte, echivalente cu 50 milioane de barili, ceea ce arată neîncrederea piețelor într-o apropiată revenire a prețului petrolului.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
petrol
brent
wti
supraproducție
cerere
depreciere
scădere