Petrolul s-a întors pe scădere, pe fondul datelor care indică creșterea stocurilor de țiței din SUA

Petrolul s-a întors pe scădere, pe fondul datelor care indică creșterea stocurilor de țiței din SUA
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 24 aug 2016

Petrolul a revenit pe un trend descendent miercuri, după o tentativă de apreciere până la prețul de 50 dolari/baril în ședința precedentă, în condițiile în care indiciile privind acumularea de noi stocuri de țiței în SUA au inversat sentimentul pozitiv generat de informațiile potrivit cărora Iranul ar putea accepta plafonarea producției lunare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Institutul American al Petrolului estimează, într-un raport, că stocurile de țiței din SUA au crescut cu 4,5 milioane de barili în săptămâna încheiată pe 19 august, după o scădere de 2,5 milioane de barili în săptămâna anterioară. Administrația pentru Informații în domeniul Energiei (EIA) va prezenta în această seară datele oficiale privind evoluția stocurilor de petrol.

Șoferii au un motiv de bucurie: Prețul carburanților ar putea rămâne relativ constant în 2016. OMV Petrom anticipează un preț mediu al petrolului de 40 dolari/baril CITEȘTE ȘI Șoferii au un motiv de bucurie: Prețul carburanților ar putea rămâne relativ constant în 2016. OMV Petrom anticipează un preț mediu al petrolului de 40 dolari/baril

În jurul orei 11:40, barilul de Brent se tranzacționa la 49,37 dolari, în scădere cu 1,2% față de referință. Petrolul WTI era cotat la 47,31 dolari/baril, cu 1,6% sub prețul de la închiderea de ieri, de 48,10 dolari/baril.

Referința globală s-a apreciat marți până aproape de pragul de 50 dolari/baril, în urma informațiilor din presă referitoare la o posibilă participare a Iranului la reuniunea informală a membrilor OPEC de la finele lunii septembrie, când vor fi reluate discuțiile pe tema plafonării producției de petrol la nivel mondial.

Petrolul crește, susținut de speranța că Iranul va participa la plafonarea producției mondiale CITEȘTE ȘI Petrolul crește, susținut de speranța că Iranul va participa la plafonarea producției mondiale

Deși informațiile au generat optimism în piețe, analiștii rămân sceptici în privința rezultatului întâlnirii, scrie MarketWatch.

“Este doar un deja-vu, o reluare a ceea ce am văzut acum câteva luni“, spune John Driscoll, startegist șef la JTD Energy, cu referire la întâlnirea dintre membrii OPEC și Rusia de la Doha din aprilie, când Arabia Saudită s-a retras de la discuții din cauză că Iranul a refuzat să accepte plafonarea producției. O a doua reuniune, organizată o lună mai târziu, s-a soldat cu un eșec similar, astfel că marii petroliști ai lumii au abandonat încercările de a ajunge la un acord.  

Cu toate acestea, unii investitori sunt încrezători că reuniunea din septembrie ar putea fi un succes, în condițiile în care producția de petrol a Iranului este aproape de nivelul înregistrat înainte de impunerea sancțiunilor economice.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
cotatii
iran
brent
wti
stocuri sua