Petrolul urcă la 46 dolari/baril, pe fondul așteptărilor privind reducerea producției în statele din afara OPEC

Petrolul urcă la 46 dolari/baril, pe fondul așteptărilor privind reducerea producției în statele din afara OPEC
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 apr 2016

Cotațiile petrolului au urcat joi peste pragul de 46 dolari/baril, recuperând scăderea din primele ore ale dimineții, după ce Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a estimat că producția statelor din afara OPEC va înregistra, în 2016, cel mai mare declin din ultimii 25 de ani, scrie Reuters. Prognoza IEA vine la o zi după publicarea datelor privind producția de petrol din SUA, care a scăzut pentru a șasea săptămână consecutiv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prăbușirea prețului petrolului în ultimii aproape doi ani s-a reflectat într-o reducere cu circa 40% a investițiilor în sector, cele mai mari scăderi fiind consemnate în SUA, Canada, America Latină și Rusia, potrivit șefului IEA, Fatih Birol.

"Pentru acest an, estimăm cea mai mare scădere din ultimii 25 de ani la nivelul producției statelor din afara OPEC, cu aproape 700.000 barili/zi. Totodată, creșterea cererii globale rămâne haotică și este condusă de India, China și alte țări emergente, a adăugat Birol.

Comentariile șefului IEA au dus la creșterea cotațiilor petrolului, după ce în prima parte a zilei acestea au scăzut ușor.

Ministerul Energiei vrea să salveze mineritul din Valea Jiului închizând unele exploatări de cărbune CITEȘTE ȘI Ministerul Energiei vrea să salveze mineritul din Valea Jiului închizând unele exploatări de cărbune

În jurul orei 13:25, petrolul Brent cu livrare în iunie se tranzacționa la 45,96  dolari/baril, în urcare cu 0,35% față de referință, după ce anterior a atins un maxim intraday de 46,13 dolari/baril. La New York, petrolul WTI înregistra o creștere similară, până la prețul de 44,33 dolari/baril.

Cotațiile petrolului s-au apreciat cu aproape 7% în ultimele două ședințe, ca urmare a reducerii producției din Kuweit din cauza unei greve de trei zile a angajaților din sectorul petrolier și a datelor pozitive referitoare la producția din SUA.

Agenția americană Energy Information Administration (EIA) a raportat miercuri o scădere a producției interne de petrol cu 24.000 de barili pe zi săptămâna trecută, la 8,95 milioane de barili pe zi, al șaselea declin săptămânal consecutiv.

Comparativ cu minimele ultimilor peste 10 ani atinse în perioada ianuarie-februarie, petrolul este în prezent mai scump cu circa 70%.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
cotatii
evolutii
brent
iea
opec
productie