PPC, care a cumpărat participațiile Enel în România, a realizat în primul trimestru un profit net de 51,1 milioane euro, de la pierderi în 2022. Preluarea Enel România se va finaliza în al treilea trimestru al acestui an

PPC, care a cumpărat participațiile Enel în România, a realizat în primul trimestru un profit net de 51,1 milioane euro, de la pierderi în 2022. Preluarea Enel România se va finaliza în al treilea trimestru al acestui an

Georgios Stassis, Președinte și CEO PPC

Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2023

Grupul PPC, una dintre cele mai mari companii de energie din regiune, care a cumpărat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, a realizat în primul trimestru un rezultat operațional EBITDA recurent de 280,5 milioane euro, în creștere cu 65% de la 170 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut. Grupul PPC a înregistrat profit net de 51,1 milioane euro, în trimestrul 1 al acestui an, față de o pierdere netă de 185,7 milioane euro în trimestrul 1 2022. Preluarea Enel România de către PPC se va finaliza în al treilea trimestru al acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul PPC, una dintre cele mai mari companii de energie din regiune, prezentă în cinci țări din sud-estul Europei și cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, a înregistrat, în primul trimestru al anului, o creștere a profitabilității operaționale, pe fondul diminuării cheltuielilor operaționale și în principal a achizițiilor de energie, gaze naturale și a cheltuielilor cu emisiile de CO2. Astfel, EBITDA recurentă s-a ridicat la 280,5 milioane euro, în creștere cu 110,5 milioane euro (65%) față de primul trimestru al anului trecut.

Tranzacție: Engie mai cumpără un parc fotovoltaic în România CITEȘTE ȘI Tranzacție: Engie mai cumpără un parc fotovoltaic în România

Totodată, profitul înainte de taxe a revenit pe plus și s-a ridicat, în primele trei luni, la 73,3 milioane euro, comparativ cu un rezultat de -30,3 milioane euro în trimestrul 1 2022. Prin urmare, Grupul PPC a înregistrat profit net de 51,1 milioane euro, în primele trei luni ale acestui an, față de o pierdere netă de 185,7 milioane euro în perioada similar din 2022.

"Rezultatele financiare înregistrate în primele luni ale anului reiterează traiectoria ascendentă a Grupului PPC și pavează drumul spre distribuirea de dividende, începând cu 2024, în baza profitabilității anului în curs. Implementând planul nostru strategic de business, am continuat să creștem, pentru al doilea trimestru consecutiv, investițiile în proiecte care ne transformă mixul energetic într-unul mai verde, în consolidarea și modernizarea rețelei de distribuție și în digitalizarea activităților. În ceea ce privește planul nostru privind RES, în urma atingerii obiectivului de 600 MW în proiectele din Grecia, am început construcția marelui parc fotovoltaic de 550 MW din Ptolemaida, cu proiecte de 1 GW în total în față de construcție.

Aceasta reprezintă o capacitate totală de aproximativ 1,6 GW, aproximativ 30% din obiectivul de 5 GW pe care l-am stabilit pentru 2026. În paralel, continuăm să îmbunătățim experiența clienților noștri oferind un mix de soluții, atât în mediul offline, cât și digital. În acest sens, continuăm să ne dezvoltăm rețeaua de magazine în Grecia și să introducem tot mai multe instrumente pentru a ne ajuta clienții să-și achite facturile, dezvoltând totodată serviciile noastre digitale sub noua platformă myDEI, contractul digital și funcționalitățile de autocontorizare (citire a indexului), care devin din ce în ce mai populare.

Pentru 2023, estimăm că vom depăși ținta inițială și ne așteptăm la o EBITDA recurentă de aproape 1,2 miliarde Euro. După un an plin de provocări, Grupul PPC continuă implementarea planului său de transformare, cu investiții în piețele în care este prezent, precum și misiunea de a deveni lider de piață în Europa de Sud-Est”, spune Georgios Stassis, președinte și CEO al Grupului PPC.

Tranzacția prin care Grupul PPC preia activele Enel din România rămâne în grafic pentru a se finaliza în al treilea trimestru al anului.

”Achiziția Enel România se aliniază strategiei PPC privind tranziția energetică, dar și planului grupului PPC de expansiune în Europa de Sud-Est. România este o piață importantă din punct de vedere strategic pentru PPC, din prisma accesului la finanțare UE prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Fondul pentru Modernizare, ceea ce vine în completarea planurilor de dezvoltare ale grupului.

PPC își propune să continue și să dezvolte ceea ce Enel a construit în ultimii 18 ani în România în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienți și servicii cu valoare adăugată, și intenționează să investească în dezvoltarea operațiunilor locale. Odată cu finalizarea achiziției, Grupul PPC își va consolida poziția în regiune și va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energie din Europa de Sud-Est”, arată grupul.

Mai exact, va depăși capacitatea instalată de 11 GW și va deservi 8,9 milioane de clienți, pe mai multe piețe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiți și peste 27 TWh generați, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.

VIDEO PROFIT LIVE Vlad Niță, fondator DoAds: Trebuie să ne pregătim pentru această nouă era în care consumatorul își petrece tot mai mult timp pe toate platformele CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Vlad Niță, fondator DoAds: Trebuie să ne pregătim pentru această nouă era în care consumatorul își petrece tot mai mult timp pe toate platformele

Prezent în cinci țări din sud-estul Europei și cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, PPC este o companie solidă, aflată în curs accelerat de creștere, care produce, distribuie și furnizează energie electrică către consumatori. Grupul este prezent în Grecia (unde este lider de piață), Bulgaria (din 2015), Albania (din 2016), Macedonia de Nord (în urma achiziției EDS – Energy Distribution Solutions în 2018) și România (achiziția Enel România urmând să fie finalizată până în trimestrul III 2023). PPC a fost fondată în 1950 și este listată la Bursa de Valori din Atena.

Pe 9 martie, a fost anunțată semnarea acordului prin care PPC urmează să cumpere participațiile Enel SpA la Enel Green Power România, Enel X, Enel Energie Muntenia, E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și Enel Energie

Prețul convenit este de 1,26 miliarde euro, însă acordul a fost încheiat pe baza unei valori totale a companiei de aproximativ 1,9 miliarde euro, ″valoare supusă ajustărilor regulate″ și care ″include un mecanism de câștig în contextul unei posibile plăți suplimentare bazate pe o creștere viitoare a valorii activităților de tranzacționare″, după cum au anunțat PPC și Enel.

Enel Green Power România și Enel X sunt deținute integral de către italieni.

SAPE deține 10% din capitalul Enel Energie Muntenia, 10% din E-Distribuție Muntenia, 24,8672% din E-Distribuție Banat, 24,9030% din E-Distribuție Dobrogea și 36,9970% din Enel Energie.

Potrivit calculelor Profit.ro făcute în baza evaluării oficiale a prețurilor/acțiune efectuate de către Fondul Proprietatea, de asemenea acționar minoritar la cele 5 subsidiare Enel, valoarea cumulată a participațiilor companiei de stat SAPE la acestea, la 31 decembrie 2022, era de peste 615 milioane lei, cea mai mare fiind cea de 24,8672% din capitalul E-Distribuție Banat, de 219,4 milioane lei.

Romgaz a constituit la Eximbank un depozit la termen de 450 milioane lei CITEȘTE ȘI Romgaz a constituit la Eximbank un depozit la termen de 450 milioane lei

Evaluarea valorii acțiunilor a fost făcută ″prin aplicarea metodei de piață bazată pe multiplul de EBITDA derivat din analiza companiilor comparabile cotate pe piața de capital″, precizează FP.

Celălalt furnizor din România al italienilor, supus acelorași presiuni financiare și de reglementare, Enel Energie, este evaluat în prezent la 12,8571 lei/acțiune.  

Fondul Proprietatea a anunțat recent că a primit notificare de la grupul italian Enel cu privire la exercitarea de către Fond a dreptului de a participa la vânzare, în temeiul acordului de privatizare încheiat între SC Electrica SA și Enel la data de 11 iunie 2007 privind achiziționarea și subscrierea de acțiuni la Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Sud SA („Contractul de Privatizare”), în legătură cu deținerile Fondului Proprietatea în capitalul social al Enel Energie Muntenia E-Distribuție Muntenia. Asta în contextul deal-ului de preluare a operațiunilor Enel din România de către grecii de la PPC.

Odată cu finalizarea achiziției, Grupul PPC își va consolida poziția în regiune și va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energie din Europa de Sud-Est. Mai exact, va depăși capacitatea instalată de 11 GW și va deservi 8,9 milioane de clienți, pe mai multe piețe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiți și peste 27 TWh generați, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.

Mai mult, în urma achiziției, se preconizează că EBITDA va crește cu 30%, de la circa 0,9 miliarde de euro, la circa 1,2 miliarde de euro (estimare facută în baza rezultatelor estimate la final de 2022).

Prezent în cinci țări din sud-estul Europei și cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, PPC este prezent în Grecia (unde este lider de piață), Bulgaria (din 2015), Albania (din 2016), Macedonia de Nord (în urma achiziției EDS – Energy Distribution Solutions în 2018) și România (achiziția Enel România urmând să fie finalizată până în trimestrul III 2023).

PPC a fost fondată în 1950 și este listată la Bursa de Valori din Atena din 2001.

viewscnt
Afla mai multe despre
tranzactie enel-ppc
public power corporation ppc grecia
subsidiare enel romania
enel romania
enel statul roman