Prețul gazelor naturale va crește în Germania cu peste 100%

Prețul gazelor naturale va crește în Germania cu peste 100%
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 aug 2022

În Germania, furnizorii de energie anunță că prețul gazelor naturale va crește cu peste sută la sută de la 1 octombrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit Radio România Actualități, majorarea este inevitabilă, pe fondul cheltuielilor suplimentare la achizițiile de gaz, argumentează companiile. Reprezentanții furnizorilor avertizează însă că situația este tensionată și că ar putea urma și alte scumpiri.

FOTO Hotelul monument istoric al falimentarei City Insurance a fost ofertat pe piață CITEȘTE ȘI FOTO Hotelul monument istoric al falimentarei City Insurance a fost ofertat pe piață

Clienții unui mare furnizor de energie cu sediul la Köln au fost anunțați luni că prețul gazelor naturale va crește cu peste 116 % de la 1 octombrie.

„Avem cheltuieli suplimentare de peste 700.000.000 de euro pe partea de achiziție de gaz, nu avem de ales. Trebuie să majorăm prețul”, a explicat directorul companiei.

Nu numai gazul se scumpește în Germania, tariful pe kilowatt-oră a crescut în multe orașe cu mai bine de 50%. Potrivit unui expert în energie al Centralei Consumatorilor din Renania de Nord-Westfalia, urmează un val și mai mare de scumpiri.

Mulți alți furnizori vor proceda la fel, a declarat acesta pentru Handelsblatt. În cazul unei gospodării cu un consum anual de 15-20.000 de kilowați-oră, costurile suplimentare s-ar putea ridica la 3.000 de euro pe an, arată calculele specialiștilor. Ei spun că la toamnă, când expiră subvenția la biletele pentru transportul în comun – 9 euro pe întreaga rețea națională ori reducerea taxelor la carburanți, presiunea inflației va căpăta amploare.

În Germania, energia s-a scumpit în iunie cu 35.5% și rămâne principalul factor de creștere a prețurilor, mai spune sursa citată.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze naturale
energie
germania