Prețurile petrolului, în creștere

Prețurile petrolului, în creștere
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 nov 2022

Prețurile petrolului au încheiat tranzacțiile în creștere cu peste 5%, pe fondul incertitudinii privind viitoarele creșteri ale dobânzii de referință de către Rezerva Federală (Fed) a SUA, în timp ce au fost susținute de apropierea intrării în vigoare a interzicerii de către Uniunea Europeană a petrolului rusesc și de posibilitatea ca China să reducă unele restricții legate de Covid, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Deși temerile de recesiune globală au plafonat câștigurile, contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 3,99 dolari, la 98,57 dolari pe baril, având un câștig săptămânal de 2,9%, scrie News.ro.

Putin acuză Occidentul că mistifică istoria și pe Polonia că vrea o parte din Ucraina. Ideile de la Kremlin CITEȘTE ȘI Putin acuză Occidentul că mistifică istoria și pe Polonia că vrea o parte din Ucraina. Ideile de la Kremlin

Contractele futures pentru țițeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) au crescut cu 2,96 doalari, sau cu 5%, la 92,61 dolari pe baril, rezultând un câștig săptămânal de 4,7%.

China își menține restricțiile stricte privind Covid-19, după ce cazurile au crescut joi la cel mai mare nivel din august, dar un fost oficial chinez implicat în controlul bolilor a declarat că vor avea loc în curând schimbări substanțiale ale politicii țării privind Covid-19.

Piețele de valori din China au fost susținute săptămâna aceasta de zvonurile privind încetarea măsurilor stricte, în ciuda lipsei oricăror modificări anunțate.

Cu toate acestea, semnalele despre creșterile ratelor dobânzii din SUA au făcut ca creșterea prețurilor petrolului să încetinească.

Un raport de vineri al Departamentului Muncii din SUA privind salariile non-agricole a arătat o creștere a ratei șomajului la 3,7% luna trecută, de la 3,5% în septembrie, sugerând o oarecare temperare a condițiilor de pe piața muncii, care ar putea permite Fed creșteri mai mici ale dobânzilor.

Președintele Rezervei Federale din Richmond, Thomas Barkin, a declarat vineri că este gata să acționeze mai ”deliberativ” având în vedere ritmul viitoarelor creșteri ale ratelor dobânzilor din SUA, dar a spus că acestea ar putea continua să crească pentru mai mult timp și până la un punct final mai ridicat decât se aștepta anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret