Prețurile petrolului scad cu până la 3%, după ce OPEC+ a agreat majorarea graduală a producției. Acordul fusese amânat din cauza unui conflict intern

Prețurile petrolului scad cu până la 3%, după ce OPEC+ a agreat majorarea graduală a producției. Acordul fusese amânat din cauza unui conflict intern
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 19 iul 2021

Prețurile petrolului scad cu aproape 3%, de la maximele multianuale atinse recent, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi (OPEC+) au ajuns la un acord privind creșterea graduală a producției, după amânarea cauzată de un conflict intern.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

OPEC+ va crește producția cu 400.000 de barili pe zi, până în septemprie 2022, când aceasta ar urma să ajungă la nivelul anterior acordului de reducere a producției agreat la începutul pandemiei.  Majorarea coordonată a producției va începe luna viitoare.

VIDEO Polițiștii care au oprit circulația la aterizarea Black Hawk au primit Emblema de Onoare CITEȘTE ȘI VIDEO Polițiștii care au oprit circulația la aterizarea Black Hawk au primit Emblema de Onoare

Contractele futures pentru Brent (livrare în seprembrie) se tranzacționează la 71,6 dolari/baril, iar referința americană West Texas Intermediate (WTI) la circa 69,47 dolari/baril.

Anterior acordului, cotațiile petrolului se tranzacționau la maximul ultimilor aproximativ 3 ani.

Pe 6 iulie, pe fondul amânării unei întâlniri a OPEC+, unde urma să fie discutată ridicarea graduală a tăirilor de producție, petrolul american WTI  a atins, temporar, maximul ultimilor 6 ani și jumătate.

Acordul de majorare a producției a fost amânat pe fondul unui confict între Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. Emiratele Arabe s-au opus propunerii de prelungire a actualului acord, susținut de Arabia Saudită. La acel moment, majoritatea statelor din alianța OPEC+ au susținut propunerea de a crește producția cu 400.000 de barili/zi începând cu luna august și au fost de acord să prelungească acordul general, prin care producția a fost redusă, până la finele anului viitor. Totuși, pentru a accepta o extindere a acordului-cadru, Emiratele Arabe Unite au cerut schimbarea bazei de calcul a cotei de reducere, ceea ce ar fi permis o majorare a producției sale zilnice cu încă 700.000 de barili/zi.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
petrolul
preturi petrol
opec
opec+ acord opec+
productie petrol
pret petrol
cotatii petrol
crestere productie petrol