Prima zi cu interval de decontare la tranzacționare de 15 minute pe OPCOM

Prima zi cu interval de decontare la tranzacționare de 15 minute pe OPCOM
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 2 feb 2021

Luni, 1 februarie 2021, a fost prima zi în care a funcționat intervalul de decontare de 15 minute (de la cel de o oră, existent până la această dată) pe bursa de energie electrică operată de OPCOM, aceasta fiind consecința transpunerii în legislația autohtonă, prin intermediul unui ordin ANRE, a două regulamente europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Implementarea acestui interval de decontare pe piața de energie electrică face posibilă o tranzacționare mult mai apropiată de intervalul de livrare, susține Transelectrica, care precizează că acțiunile și procesele necesare pentru trecerea la intervalul de decontare de 15 minute au fost coordonate de către operatorul de sistem din România în colaborare cu ANRE, OPCOM și restul participanților la piața de energie.

Perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021 a fost dedicată în întregime testelor și corecțiilor necesare, precum și diseminării rezultatelor acestora către toate părțile implicate în aplicarea trecerii la decontarea la intervalul de 15 minute.

FOTO ENEL a pus în funcțiune 6 stații de încărcare a vehiculelor electrice în Constanța CITEȘTE ȘI FOTO ENEL a pus în funcțiune 6 stații de încărcare a vehiculelor electrice în Constanța

În prealabil, vineri, OPCOM “posibilitatea de tranzacționare a contractelor de 15 minute este disponibilă exclusiv în plan local pana la o nouă informare, produsele orare continuând să fie disponibile pentru tranzacționare pe Piața intrazilnică cuplată, în cadrul Cuplării unice a piețelor intrazilnice”.

Cu alte cuvinte, în cazul tranzacțiilor transfrontaliere, intervalul de decontare rămâne cel vechi, orar.

Potrivit unui comunicat mai vechi al Transelectrica, în această perioadă ar fi trebuit să fie derulate, împreună cu OPCOM, mai multe “întâlniri cu operatorul de piață și cu cel de sistem din Ungaria, în vederea introducerii în cadrul Pieței Intrazilnice Cuplate (SIDC) a produselor cu rezoluție de 15 minute pe granița România - Ungaria”.

viewscnt
Afla mai multe despre
opcom
transelectrica
interval de decontare