PROFIT ENERGY.FORUM Robert Chircă: Căutăm parteneri care să opereze noi centrale, Romgaz urmând să livreze gazul, dar și energia electrică produsă

PROFIT ENERGY.FORUM Robert Chircă: Căutăm parteneri care să opereze noi centrale, Romgaz urmând să livreze gazul, dar și energia electrică produsă
scris 8 oct 2020

Romgaz intenționează să-și diversifice activitatea, încercând să adopte o soluție inteligentă și ușor de implementat: construirea de centrale de producție a energiei electrice pe bază de gaz, de capacitate mică și mobile, a declarat, în cadrul conferinței Profit Energy.forum - Energia post-Coronavirus, Robert Stelian Chircă, Director General Adjunct al companiei.

“Avem în vedere un concept nu, să identificăm un partener, care să opereze (noile centrale - n.r.), iar noi (Romgaz - n.r.) să livrăm gazul și energia electrică produsă”, a afirmat Chircă.

Acesta a precizat că Romgaz se află în discuți cu diverși parteneri pe această temă.

PROFIT ENERGY.FORUM Havrileț: Am elaborat un proiect de modificare a legii offshore, care va fi trimis Parlamentului imediat după alegeri CITEȘTE ȘI PROFIT ENERGY.FORUM Havrileț: Am elaborat un proiect de modificare a legii offshore, care va fi trimis Parlamentului imediat după alegeri

Întrebat unde ar putea Romgaz să construiască respectivele centrale, Chircă a precizat că Romgaz se va concentra pe zonele unde se poate echilibra sistemul național, zonele cu centrale pe cărbune, unde există infrastructură, și anume Mintia, Halânga sau Galați.

“Dorința noastră este să luăm o decizie până la finalul anului. Însă aceasta trebuie fundamentată economic, trebuie analizat impactul asupra mediului, etc”, a adăugat directorul general adjunct al Romgaz.

Referindu-se la contextul de piață, influențat atât de pandemie, cât și de liberalizarea prețului, Chircă a remarcat că în această perioadă cel mai avantajat a fost clientul final, cei care au suferit fiind producătorii.

Chiar dacă iarna mai blândă și pandemia au condus la o scădere a producției cu 20% și a rezultatelor financiare cu 25% în prima parte a anului, în prezent Romgaz și-a revenit, susține directorul adjunct al principalului producător autohton.

“Prețurile de 33 de lei/MWh au fost avantajoase pentru consumatori, însă vor avea impact asupra investițiilor”, a avertizat acesta.

În opinia sa, Marea Neagră are un potențial imens care poate fi fructificat pentru România, însă autoritățile trebuie să fie conștiente că acest potențial nu va dura o perioadă îndelungată. “Dacă nu facem pași rapizi (în vederea modificării legislației - n.r.), investitorii vor privi către alte zone”, afirmă Chircă.

Prezent la același eveniment, secretarul de stat Niculae Havrileț a anunțat că Ministerul Economiei și Energiei a elaborat un proiect de modificare a legii offshore menit a debloca investițiile din Marea Neagră, care va fi pus pe masa Parlamentului imediat după alegeri.

Problemele și provocările sectorului energetic, afectat la fel ca multe alte domenii de criza generată în contextul pandemiei COVID-19, sunt dezbătute pe larg de liderii celor mai importanți jucători în domeniu, alături reprezentanți ai autorităților, la Videoconferința - Energy Profit Forum - Energia post-coronavirus, organizată în data de 8 octombrie 2020Mai multe detalii AICI

Videoconferinta este transmisă în direct pe trei platforme - postul Profit.ro TV, siteul și pe pagina de facebook ale Profit.ro - și este organizată cu sprijinul Black Sea Oil & Gas, Complexul Energetic Oltenia, FPPG, E-INFRA (Nova Power & Gas), Nuclearelectrica, OMV Petrom, Romgaz și Transgaz.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
energie
electricitate
centrale
parteneriat