Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Șeful Romgaz: În 2 luni știm dacă este sau nu rentabil zăcământul Trident din Marea Neagră. Planurile de investiții ale companiei

Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Șeful Romgaz: În 2 luni știm dacă este sau nu rentabil zăcământul Trident din Marea Neagră. Planurile de investiții ale companiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 mai 2020

Directorul general al producătorului de gaze controlat de stat Romgaz, Adrian Volintiru, spune la Profit LIVE TV că în termen de 1-2 luni se va ști dacă zăcământul de gaze din perimetrul offshore Trident din Marea Neagră, concesiune la care compania este parteneră cu Lukoil, este sau nu exploatabil comercial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"În ceea ce privește Trident, se fac încă estimări și calcule de rezerve posibile și probabile, cu cele mai moderne instrumente de evaluare. Într-o lună sau două o să ne dăm seama dacă zăcământul este exploatabil comercial", a spus Volintiru  la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.

După cum a relatat recent Profit.ro, Scarabeo 9, operată de compania italiană Saipem, a părăsit Marea Neagră, după ce a fost angajată la finalul anului trecut de Lukoil și Romgaz să sape o nouă sondă, Trinity, pentru o evaluare suplimentară a rezervelor din zăcământul Trident. Chestionați de Profit.ro, oficialii Romgaz au anunțat atunci că, deși a fost un succes geologic, sonda Trinity nu a confirmat prognozele anterioare.

VIDEO Tătaru - Din 15 mai, în afara localității cu declarație verbală și dovadă CITEȘTE ȘI VIDEO Tătaru - Din 15 mai, în afara localității cu declarație verbală și dovadă

La Profit TV, Adrian Volintiru a reconfirmat intenția Romgaz de a prelua o parte din participația americanilor de la ExxonMobil la perimetrul offshore de gaze Neptun Deep.

"Negocierile au fost blocate până la începutul anului viitor cu ExxonMobil. Romgaz vizează în continuare 20% din Neptun Deep. Nu neapărat că Exxon nu vrea să vândă, ci fiecare gigant își reevaluează propriile strategii, în contextul pandemiei. De asemenea, nici Guvernul și nici Parlamentul nu stau cu mâinile în sân, ci se lucrează la Legea offshore, care ar putea armoniza interesele din acest punct de vedere", a precizat CEO-ul Romgaz.

El a adăugat că, miercuri, Consiliul de Administrație al companiei se reunește pentru a aproba strategia de investiții a companiei, care va include, printre altele, construirea unei noi centrale de producție de energie electrică la Mintia, precum și a unei fabrici de metanol. Potrivit lui Volintiru, proiectul fabricii va fi finanțat de Romgaz din surse proprii, pentru Marea Neagră se vor atrage resurse, iar pentru Mintia se are în vedere un parteneriat cu una sau mai multe companii puternice. 

Gigantul Amazon, interesat de preluarea AMC Entertainment, cel mai mare operator de cinematografe din lume CITEȘTE ȘI Gigantul Amazon, interesat de preluarea AMC Entertainment, cel mai mare operator de cinematografe din lume

Șeful Romgaz a prezentat și detalii despre motivele întârzierii finalizării noii centrale de la Iernut.

"Sunt dificultăți vizavi de partenerul Duro Felguera, altfel se muncește pe șantier, sunt 200 și ceva de muncitori. Guvernul ne-a ajutat mult cu HG-ul de prelungire a PNI. Ne întâlnim cu toți contractorii ca să încercăm să adoptăm formula contractuală finală. Totul a plecat de la o datorie a Duro Felguera față de General Electric, de 14 milioane euro. Spaniolii aveau probleme financiare din 2016, care în timp s-au amplificat, au luat bani de la Romgaz și n-au plătit mai departe la General Electric", a explicat Adrian Volintiru.

El estimează că, în martie, producția Romgaz a scăzut cu 10-15%, pe fondul prăbușirii consumului industrial. 

"Am pus în conservare anumite sonde, am redus producția la altele și am înmagazinat cât am putut. Consumul de gaze cred că își va reveni în trimestrul IV. Dar nu înseamnă că stăm degeaba și așteptăm să treacă pandemia. În perioada asta ne propunem să facem cât mai multă seismică, explorare și proiectare, iar după criză să mergem să facem foraj, să ținem sub control declinul natural al resurselor și să punem în producție noi zăcăminte ", a conchis Adrian Volintiru.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz adrian volintiru
romgaz marea neagra
romgaz centrala iernut
romgaz fabrica metanol