Profitul net al OMV Petrom a crescut de 2,4 ori anul trecut, la 2,49 miliarde lei. Cheltuieli de personal mai mari după renegocierea contractului colectiv de muncă

Profitul net al OMV Petrom a crescut de 2,4 ori anul trecut, la 2,49 miliarde lei. Cheltuieli de personal mai mari după renegocierea contractului colectiv de muncă
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 feb 2018

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, a terminat anul 2017 cu un profit net de 2,489 miliarde lei, de 2,4 ori mai mare față de cel înregistrat în 2016, după ce, ca urmare a evoluției favorabile a cotațiilor internaționale la petrol, a reușit să-și vândă țițeiul din producția proprie la un preț în creștere cu 29% față de anul anterior, de 45,77 dolari/baril, iar cheltuielile de producție și cele cu amortizarea au scăzut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Valoarea vânzărilor consolidate a fost de 19,435 miliarde lei în 2017, cu 17% mai mare decât în 2016, creșteri fiind consemnate pe toate segmentele de activitate, grație condițiilor economice îmbunătățite. În volum, producția de hidrocarburi a scăzut cu 4%, iar vânzările - cu 3%.  

Update-ul de securitate Microsoft simplifică implementarea GDPR și a Directivei privind serviciile de plată, PSD2 CITEȘTE ȘI Update-ul de securitate Microsoft simplifică implementarea GDPR și a Directivei privind serviciile de plată, PSD2

"Segmentul Upstream a beneficiat de prețuri realizate mai bune, costuri de producție și cheltuieli de amortizare mai mici. Rezultatul Downstream Oil reflectă marje de rafinare mai bune, precum și o cerere mai mare. Rezultatul Downstream Gas a reflectat în principal marje solide la electricitate, precum și venituri din asigurarea aferentă centralei electrice de la Brazi. Toate cele amintite anterior au condus la un flux de trezorerie din activități de exploatare de 6 miliarde lei în 2017. Pe parcursul anului am efectuat investiții de 3 miliarde lei și am plătit dividende în valoare de 0,8 miliarde lei", a declarat directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.

Pentru 2018, OMV Petrom și-a programat investiții în creștere la 3,7 miliarde lei, destinate în special intensificării activităților de foraj în Marea Neagră, aferente proiectului Neptun Deep dezvoltat în consorțiu cu americanii de la ExxonMobil, reviziei generale planificate a rafinăriei Petrobrazi și proiectului legat de poli-combustibili.

Costurile de producție au scăzut cu 8% față de 2016, în principal datorită eliminării impozitului pe construcții speciale, costurilor mai mici cu materialele și serviciile și reorganizării administrative, parțial contrabalansate de producția disponibilă pentru vânzare mai scăzută.

"Costul de producție în T4 2017 a fost impactat de cheltuieli nerecurente de personal ca urmare a încheierii unui nou contract colectiv de muncă", se arată în raportul preliminar pe 2017 al OMV Petrom.

După Electrecord, o nouă companie de tradiție cade: Româniafilm a intrat în insolvență. Director pentru Profit.ro: partea politică nu s-a îngrijit. De la 600 de cinematografe și mii de angajați la un portofoliu tăiat CITEȘTE ȘI După Electrecord, o nouă companie de tradiție cade: Româniafilm a intrat în insolvență. Director pentru Profit.ro: partea politică nu s-a îngrijit. De la 600 de cinematografe și mii de angajați la un portofoliu tăiat

Compania amintește că centrala electrica Brazi a fost parțial indisponibilă în 2017, ca urmare a unor defecțiuni la două transformatoare. Aceasta și-a reluat activitatea comercială la întreaga capacitate la jumătatea lunii noiembrie, generând o producție de energie electrică mai mare cu 30% în T4 2017 față de T4 2016, susținută de marjele crescute. Centrala a produs anul trecut 2,59 TWh de energie, față de 2,83 TWh în 2016, acoperind aproximativ 4% din producția de electricitate a României, de la 5% cu un an înainte.

OMV Petrom estimează că cererea națională de gaze naturale a crescut anul trecut cu aproximativ 5% față de 2016, în timp ce proporția acoperită de gazele de import a scăzut ușor. Pe piețele centralizate din România, prețul mediu ponderat al gazelor naturale pentru tranzacțiile încheiate în 2017 (în cantitate de 66,4 TWh), cu livrare până la sfârșitul anului 2018, a fost de 75 lei/MWh. Asta în condițiile în care dacă s-ar fi aplicat în continuare calendarul de liberalizare graduală a prețului de producție al gazelor destinate populației, acest preț ar fi ajuns în prezent la 72 lei/MWh.

"Volumul vânzărilor de gaze naturale ale OMV Petrom a crescut cu 2% față de 2016, în principal datorită vânzărilor mai mari către clienții angro, care au compensat consumul mai mic al centralei electrice Brazi. Pe piețele centralizate, OMV Petrom a vândut 16,8 TWh în 2017, cu livrare până la sfârșitul anului 2018, la un preț mediu comparabil cu prețul pieței", se mai afirmă în raportul preliminar al companiei.  

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
petrom
profit omv petrom
mariana gheorghe. pret titei
pret petrol
scumpire titei
gaze naturale marea neagra