Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 15%, în pofida scăderii veniturilor din cauza ieftinirii energiei

Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 15%, în pofida scăderii veniturilor din cauza ieftinirii energiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 nov 2020

Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pe primele 9 luni ale anului un profit net în creștere cu 14,84% față de perioada similară din 2019, respectiv de 477,689 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rezultatul a fost obținut în pofida scăderii cu 2,2% a veniturilor din vânzarea energiei produse de centrală, la 1,731 miliarde lei.

Scăderea veniturilor a avut drept cauză reducerea prețului mediu de vânzare a energie cu 3,2% comparativ cu ianuarie-septembrie 2019, care a compensat creșterea cu 2,1% a producției de energie, la 7.684 GWh.

Google va elimina facilitățile de stocare gratuită din Photos și alte servicii pentru a forța utilizatorii să plătească CITEȘTE ȘI Google va elimina facilitățile de stocare gratuită din Photos și alte servicii pentru a forța utilizatorii să plătească

Mai mult, în cursul perioadei de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2020, compania a vândut 18,7% din energie pe piața reglementată, la prețuri de 188,47 – 182,63 lei/MWh, față de doar 7,1% în primele 9 luni din 2019, la un preț de 188,33 lei/MWh.

În schimb, cheltuielile din exploatare au scăzut cu 5%, la 830,69 milioane lei, compensând scăderea veniturilor și ducând la creșterea profitului.

Programul de investiții a fost realizat în proporție de 50,8%, echivalentul a 157,112 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit nuclearelectrica
productie centrala cernavoda
pret energie electrica