PSD a renunțat la plafonarea proprie a prețurilor la energie și gaze. Printre beneficiari s-ar fi numărat și CET-urile, iar furnizorii ar fi fost compensați inclusiv cu titluri de stat

PSD a renunțat la plafonarea proprie a prețurilor la energie și gaze. Printre beneficiari s-ar fi numărat și CET-urile, iar furnizorii ar fi fost compensați inclusiv cu titluri de stat
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 19 oct 2021

Partidul Social Democrat (PSD) a renunțat la proiectul său legislativ propriu de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici, după ce a negociat cu PNL, USR și UDMR la Senat asupra modificării OUG-ului de compensare a facturilor adoptat de Guvernul Cîțu înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce se va întâmpla pe piața de energie va fi anunțat la Videoconferința Profit.ro Oil&Gas, organizată împreună cu Black Sea Oil&Gas, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), OMV Petrom, Romgaz și Transgaz.

Videoconferința, programată pentru astăzi, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Astfel, Comisiile Economică, de Energie și Buget ale Senatului au adoptat raport de respingere a proiectului PSD.

FOTO ClusterPower, controlată de trei antreprenori români, a inaugurat, lângă Craiova, investiția în centrul de date pe care îl prezintă drept unul dintre cele mai mari din Europa CITEȘTE ȘI FOTO ClusterPower, controlată de trei antreprenori români, a inaugurat, lângă Craiova, investiția în centrul de date pe care îl prezintă drept unul dintre cele mai mari din Europa

Draftul de act normativ prevedea prețuri maxime pentru populație de 250 lei/MWh la electricitate și 135 lei/MWh la gaze, aceste limite de preț fiind fără tarife de transport și distribuție, servicii de echilibrare, costuri de înmagazinare, TVA, acciză, bonus de cogenerare și certificate verzi.

Înainte de respingere, social-democrații introduseseră câteva modificări în proiect. De exemplu, alături de consumatorii casnici, de plafonare ar mai fi urmat să beneficieze producătorii de energie termică, ai căror clienți principali sunt sistemele centralizate de termoficare, precum și instituțiile publice din subordinea Consiliilor Locale și Consiliilor Județene.

Ford investește 230 milioane de lire într-o uzină de propulsii electrice pentru viitorul model electric de la Craiova CITEȘTE ȘI Ford investește 230 milioane de lire într-o uzină de propulsii electrice pentru viitorul model electric de la Craiova

În plus, se detaliau sursele de finanțare ale Fondului Național de compensare a pierderilor înregistrate de furnizorii de energie și gaze ca urmare a plafonării prețurilor.

"Pentru a clarifica sursele de finanțare. Acestea vor fi: venituri din certificatele de emisii de carbon gestionate de Agenția Fondului de Mediu. Suplimentar, prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice se vor emite titluri de stat specifice puse la dispoziția operatorilor economici care înregistrează pierderi, pentru a se evita riscul de neplată la timp a sumelor cuvenite de la bugetul de stat. Se vor utiliza resursele financiare provenite din valorificarea certificatelor de emisii de carbon, precum și instrumente de plată la termen (bonduri) stabilite ca atare prin ordin al Ministerului Finanțelor Publice", era soluția avută în vedere de PSD.

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire energie gaze
plafonare prețuri energie gaze
psd plafonare prețuri energie gaze