Răzvan Popescu, numit încă patru luni la conducerea producătorului de gaze de stat Romgaz

Răzvan Popescu, numit încă patru luni la conducerea producătorului de gaze de stat Romgaz
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 nov 2022

Consiliul de Administrație al producătorului de gaze de stat Romgaz l-a numit pe Răzvan Popescu pentru încă patru luni, până în aprilie 2023, în funcția de director general al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Consiliul de Administrație al Romgaz, întrunit în ședința din data de 23 noiembrie 2022, prin Hotărârea nr. 78/23.11.2022: a numit pe Răzvan Popescu în funcția de director general al Romgaz pe o perioadă de 4 luni, începând cu 18 decembrie 2022 până în data de 18 aprilie 2023; a numit pe Aristotel Marius Jude în funcția de director general Adjunct al Romgaz pe o perioadă de 4 luni, începând cu 18 decembrie 2022 până în data de 18 aprilie 2023”, arată un anunț transmis Bursei de Valori București (BVB).

Austria sprijină candidatura Croației la Schengen, dar nu și a României și Bulgariei CITEȘTE ȘI Austria sprijină candidatura Croației la Schengen, dar nu și a României și Bulgariei

Consiliul de Administrație al Romgaz l-a numit în luna august pe Răzvan Popescu în funcția de director general al companiei, pentru o perioadă de patru luni. Este fost arbitragist la Banca Națională a României (BNR) și anterior ocupa funcția de director economic, din decembrie 2020, pentru care îi fusese prelungit mandatul cu patru luni până la 17 august 2022. Răzvan Popescu îl înlocuia atunci în funcție pe Aristotel Jude, scrie News.ro.

Romgaz și-a dublat profitul net în primele nouă luni, la 2,23 miliarde lei, în timp ce cifra de afaceri a crescut de trei ori, la 10,81 miliarde lei.

În primele 9 luni ale anului 2022, Romgaz a produs un volum de 3,687 miliarde mc gaze naturale, cu 19 milioane mc (-0,5%) mai puțin decât în aceeași perioadă din anul 2021.

Grupul Romgaz este format din Romgaz SA ca societate mamă și filialele Romgaz SA - Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL și Romgaz Black Sea Limited (fosta ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ambele deținute în proporție de 100% de Romgaz.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel național pentru perioada de raportare a fost de 78,34 TWh, cu aproximativ 14% mai mic decât cel înregistrat în perioada similară din 2021.

Cota de piață a Romgaz, estimată pentru primele nouă luni ale anului 2022, este de 50,6%, cu 5% mai mare ca cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

Producția de gaze naturale realizată în primele 9 luni ale anului 2022 a fost de 3.687.400 metri cubi, fiind cu 0,5%, respectiv cu 19 milioane mc mai mică decât producția înregistrată la 9 luni 2021.

Cantitatea de energie electrică produsă în primele 9 luni din 2022 a fost de 839,465 GWh, cu 97,02% mai mare (+413,365 GWh) față de perioada similară a anului trecut. În trimestrul 3 Romgaz a produs 294,806 GWh, cu 71,806 GWh, respectiv 32,21% mai mult decât în perioada similară din 2021. Cu această producție Romgaz deține o cotă de piață de 2,32%.

Grupul are circa 6.000 de angajați.

Romgaz e deținută de Ministerul Energiei (cu 70% din acțiuni) și are o valoare de piață de 15,45 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
răzvan popescu
romgaz