RCS&RDS nu a reușit să "spargă" monopolurile de distribuție a energiei. Grupul lui Teszari a pierdut definitiv războiul cu ANRE, Guvernul, Enel, Electrica și E.ON

RCS&RDS nu a reușit să "spargă" monopolurile de distribuție a energiei. Grupul lui Teszari a pierdut definitiv războiul cu ANRE, Guvernul, Enel, Electrica și E.ON
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 24 mar 2021

Două firme producătoare de energie electrică din grupul telecom RCS&RDS, controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari, au pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), un proces intentat în urmă cu 5 ani în care solicitau anularea normelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) care stipulează că operatorii cu contracte de concesiune a serviciului de distribuție a energiei în diferitele regiuni ale țării, precum subsidiarele de profil ale Enel, Electrica și E.ON, au dreptul să refuze ca și alte companii să presteze în respectivele regiuni serviciul de distribuție a energiei electrice prin rețele de distribuție proprii, invocând dreptul exclusiv de a presta respectivul serviciu în acele regiuni, dobândit prin contractele de concesiune, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici

Cele două companii reclamante, Delalina și Foto Distribuție, au pierdut în primă instanță procesul în aprilie 2017, Curtea de Apel București decizând că normele respective ale ANRE sunt legale.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În proces au mai avut calitatea de pârât Guvernul României, ministerele Energiei și Economiei, cele trei filiale de distribuție ale Enel, Electrica Distribuție Transilvania Nord și Delgaz Grid din grupul E.ON.

Gartner Magic Quadrant 2021: Ericsson, lider în infrastructura de rețea 5G CITEȘTE ȘI Gartner Magic Quadrant 2021: Ericsson, lider în infrastructura de rețea 5G

"Monopolul legal sau normativ nu corespunde principiilor economiei de piață garantate de Constituția României. Actele contestate prin prezenta acțiune au ca efect înghețarea pieței distribuției de energie electrică la un nivel pre-constituțional, când libertatea economică și libera inițiativă erau văzute ca o expresie a „imperialismului capitalist", iar monopolul de stat asupra activităților economice era considerat un panaceu pentru orice probleme reale sau imaginare ale economiei", au susținut, în instanță, avocații RCS&RDS.

În replică, cei ai operatorilor de distribuție din România ai grupului italian Enel au arătat că atât Constituția, cât și legislația primară, permit limitarea libertății economice în anumite situații.

"Pe fondul cauzei nu se discută despre nelegalitatea unor dispoziții legale sau a unor dispoziții din ordinele ANRE ori din contractele de concesiune, ci despre temeiurile exclusivității teritoriale și dacă această exclusivitate este sau nu legală. Există posibilitatea de a se limita libertatea economică. Serviciul public integral reglementat trebuie prestat în condiții de preț uniform, de continuitate și de siguranță. Prin urmare, plecând de la această posibilitate trasată de Constituție, este normal ca Legea energiei să definească monopolul natural. Nu este reală susținerea  că teritoriul concesiunii a luat naștere la data încheierii contractelor de concesiune; din istoricul prezentat de reclamante și de pârâte rezultă că aceste teritorii erau delimitate încă de pe vremea monopolului existent pe vremea Electrica. Nu se poate vorbi despre crearea unor teritorii ale concesiunii prin contractele de concesiune; serviciul de interes general era și atunci prestat pe anumite teritorii, întrucât există o cauză tehnologică care a fost ignorată de reclamante. Cu privire la Legea concurenței, învederează că există un raport al Consiliului Concurenței, în care se stipulează că serviciul de distribuție a energiei electrice este un monopol natural integral reglementat. Contractele de concesiune nu încalcă legea, tocmai pentru că modalitatea de prestare a serviciului este reglementată de Legea nr. 123. Astfel cum a susținut și pârâta ANRE, nu există sustenabilitate pentru acest model de piață propus de reclamante", au argumentat cei de la Enel.

FOTO România are marea șansă de a-și rezolva în sfârșit problemele de gestionare a deșeurilor CITEȘTE ȘI FOTO România are marea șansă de a-și rezolva în sfârșit problemele de gestionare a deșeurilor

Susținerile Delalina și Foto Distribuție din grupul RCS&RDS au fost respinse de Curtea de Apel.

"Curtea constată că Ordinele Președintelui ANRE nr. 73/2014 și nr. 12/2015 respectă întrutotul prevederile legale în temeiul și în executarea cărora au fost emise, criticile reclamantelor fiind neîntemeiate. Aceeași concluzie este valabilă și în privința contractelor de concesiune ce formează obiectul cererii de anulare, Curtea reținând, în legătură cu acestea, dar și cu ordinele menționate anterior, că nu instituie în favoarea operatorilor concesionari, prin efectele pe care le produc, exclusivitatea prestării serviciului de distribuție a energiei electrice în teritoriul concesionat, ci doar fac aplicarea, în concret, a prevederilor legale în temeiul cărora cu fost emise/încheiate, prin care legiuitorul român și-a exprimat opțiunea de a reglementa piața de energie electrică din România, conform modelului european al pieței interne de energie electrică, în sensul că activitatea de transport și de distribuție a energiei electrice este o activitate cu caracter de monopol natural. Având în vedere că legalitatea contractelor de concesiune a fost analizată de instanța de judecată pe calea cererii de anulare formulate de reclamante, devine de prisos analizarea remediului solicitat în subsidiar, constând în excepția de nelegalitate a acelorași contracte de concesiune. Reclamantele au mai invocat pretinsul exces de putere, în privința ordinelor ANRE contestate. Curtea reține că și această critică este neîntemeiată, limitele marjei de apreciere a autorității emitente fiind respectate, atât prin raportare la principiul legalității, cât și prin raportare la principiul satisfacerii unui interes public și la principiul proporționalității", se arăta în motivarea deciziei Curții de Apel București, confirmată acum de ÎCCJ.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

În baza respectivelor ordine ANRE și a refuzului monopolurilor regionale de distribuție de a-și da acordul, ANRE respinsese cererile de acordare de licențe de distribuitori de energie formulate de cele două companii din grupul controlat de Zoltan Teszari. Acestea aveau proiecte de construire și punere în funcțiune a două rețele de distribuție de energie, în Timișoara și Oradea.

Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

În cursul procesulului, ele au ridicat și excepții de neconstituționalitate cu privire la mai multe articole din Legea energiei și din OUG de organizare și funcționare a ANRE, în primul rând la cel care definește "monopolul natural în domeniul energiei electrice" drept "situația de piață în care serviciul de transport și serviciul de distribuție a energiei electrice se asigură, fiecare în parte, de către un singur operator economic pentru utilizatorii de pe un teritoriu delimitat". Toate au fost respinse de Curtea Constituțională.

Potrivit rapoartelor periodice de la Bursa de Valori București ale companiei-mamă a RCS&RDS, Digi Communications, în 2015, Electrica Distribuție Transilvania Nord, distribuitorul concesionar de energie electrică din nord-vestul României, a contestat în instanță contractul de concesiune încheiat de Digi cu municipalitatea Oradea, pentru folosirea unui teren de 10 hectare, proprietate publică a municipiului, pentru dezvoltarea unui canal de cabluri subterane, susținând că licitația prin care firma obținuse contractul de concesiune a fost desfășurată necorespunzător.

Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta! CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!

"În plus, Electrica Distribuție Transilvania Nord susține că acest canal de cabluri are scopul de a include și cabluri de electricitate, ceea ce ar încălca presupusul său drept exclusiv de a distribui energie electrică în zona respectivă. În baza cererii noastre, procesul a fost suspendat până la soluționarea definitivă a unui litigiu separat în care două companii din grup (Delalina și Foto Distribuție – n.r.) contestă validitatea acestor presupuse drepturi de exclusivitate ale distribuitorilor concesionari de energie electrică (în această cauză, instanța de fond a respins cererea societăților din grup). În cazul în care decizia definitivă a instanței nu ne este favorabilă, aceasta ar putea conduce la pierderea parțială a investiției noastre în canalul de cabluri subterane", se menționează în rapoartele trimestriale ale Digi, inclusiv în cel mai recent, aferent trimestrului III 2020, fără să se precizeze valoarea respectivei investiții.

Tranzacție: ByteDance, ce deține aplicația TikTok, cumpără cu 4 miliarde de dolari studioul Moonton Technology, creatorul jocului Mobile Legends CITEȘTE ȘI Tranzacție: ByteDance, ce deține aplicația TikTok, cumpără cu 4 miliarde de dolari studioul Moonton Technology, creatorul jocului Mobile Legends

Procesul demarat în 2015 de Electrica Distribuție Transilvania Nord (actualmente Distribuție Energie Electrică România SA) la Tribunalul Bihor împotriva Consiliului Local și a Administrației Imobiliare Oradea pe tema contractului de concesiune încheiat cu grupul lui Teszari se află în continuare pe rol.

În iulie 2016, Profit.ro a relatat pe larg, în exclusivitate, că, în 2015, grupul RCS&RDS, prin Foto Distribuție SRL, a cumpărat de la compania timișoreană Exclusiv Agroline, fostă Aton Transilvania, intrată în faliment în 2013 și executată silit, o stație electrică privată, dar de interes public, de lângă Timișoara, racordată direct la rețeaua națională de transport a Transelectrica, precum și rețeaua de distribuție aferentă acesteia.

În octombrie 2015, RCS&RDS afirma, într-un comunicat, că reglementările ANRE care condiționează acordarea licențelor de distribuție a energiei electrice de obținerea acordului actualilor distribuitori din fiecare zonă, care au incheiat contracte de concesiune a serviciului de distribuie în legătură cu rețelele construite de stat, "contravin legii și Constituției".

Bittnet Group se pregătește să distribuie participații gratuite acționarilor și după ce a semnat prima sa achiziție transfrontalieră. „Așteptăm să ne punem amprenta pe piața Europei Centrale și de Est.” CITEȘTE ȘI Bittnet Group se pregătește să distribuie participații gratuite acționarilor și după ce a semnat prima sa achiziție transfrontalieră. „Așteptăm să ne punem amprenta pe piața Europei Centrale și de Est.”

"Nici la momentul încheierii contractelor de concesiune, nici până în prezent, nu a existat un monopol legal asupra serviciului de distribuție a energiei electrice. În anii 2014 și 2015, ANRE a extins însă exclusivitatea dincolo de limitele rețelei deținute de concesionar, la un întreg teritoriu. Autoritatea a exclus astfel concurența de pe această piață, îngrădind posibilitatea altor agenți economici de a presta serviciul de distribuție de energie electrică prin intermediul unor rețele finanțate din fonduri proprii. Companiile RCS&RDS au formulat o plângere administrativă prin care au cerut ANRE să își revoce actele contrare legii și Constituției, însă ANRE a refuzat fără a da motive", se spunea în comunicatul celor de la RCS&RDS.

INTERVIU Valentin Bancu, despre premium în business CITEȘTE ȘI INTERVIU Valentin Bancu, despre premium în business

În aceeași lună, ANRE a susținut,  într-un răspuns remis la solicitarea Profit.ro, că existența unui singur operator de distribuție de energie electrică într-o anumită zonă geografică este impusă de către normele europene, transpuse în legislația primară românească, pe care ANRE nu are competența de a o modifica prin ordine ale sale. Autoritatea arăta că, din prevederile Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului, "rezultă în mod explicit că într-o anumită zonă, pentru o perioadă limitată de timp, statul desemnează un singur operator de distribuție" și invoca și caracterul de "monopol natural" al serviciului de distribuție, consacrat de prevederile art. 3 punctul 37 din Legea 123/2012  ca fiind "situația de piață în care serviciul de transport și serviciul de distribuție a energiei electrice se asigură, fiecare în parte, de către un singur operator economic pentru utilizatorii de pe un teritoriu delimitat".

"Spre deosebire de monopolul legal, unde limitarea concurenței nu se datorează caracteristicilor tehnologice ale industriei, ci mai degrabă prevederilor de ordin legislativ, monopolul natural apare într-un domeniu de activitate în care condițiile sunt de asemenea natură încât este mai economic să se asigure un bun sau un serviciu necesar de către o singură companie decât de mai multe (cu cât întreprinderea este mai mică, cu atât mai mari sunt costurile). Altfel spus, economia de scară realizată în anumite domenii contribuie la scăderea costurilor de producție într-o măsură atât de mare încât alte firme, cu un volum mai redus de activitate, nu ar putea ajunge la o atare performanță. În același timp, în anumite domenii, nici tehnologic și nici economic nu ar fi posibilă existența mai multor întreprinderi concurente, deoarece aceasta ar însemna cheltuieli de investiții prea mari. Exemplele clasice sunt rețelele de distribuție a energiei electrice, a gazelor naturale și a apei, rețelele de termoficare, sistemele de irigații, rețeaua de căi ferate. Dublarea sau triplarea acestor rețele, numai din dorința de a exista întreprinderi concurente, nu ar fi rațională din punct de vedere economic, întrucât pe de o parte ar necesita o dublare sau triplare a volumului de investiții (care s-ar reflecta în costurile la consumatori), iar pe de altă parte între aceste întreprinderi s-ar putea încheia înțelegeri secrete pentru fixarea prețurilor, ceea ce ar însemna că problema restaurării concurenței tot nu s-ar rezolva", a mai transmis atunci ANRE.

viewscnt
Afla mai multe despre
rcs&rds distributie energie oradea
delalina foto distributie proces anre
rcs&rds distributie energie timisoara
monopol natural distributie energie electrica