RECORD Prețul gazelor a explodat pe BRM: 544 de lei/MWh. Pe piața austriacă CEGH, cotațiile au ajuns la 110 euro/MWh. Evoluția va conduce foarte probabil la falimente în rândul micilor furnizori atât în România, dar și la nivel european

RECORD Prețul gazelor a explodat pe BRM: 544 de lei/MWh. Pe piața austriacă CEGH, cotațiile au ajuns la 110 euro/MWh. Evoluția va conduce foarte probabil la falimente în rândul micilor furnizori atât în România, dar și la nivel european
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 5 oct 2021

Prețul gazelor cu furnizare în octombrie, dar și al celor pentru primul semestru al anului viitor, a sărit marți de 500 de lei/MWh, apropiindu-se de nivelul anticipat de experții citați în urmă cu o săptămână, de 550 lei/MWh. Anul trecut, în urma scăderii consumului ca urmare a carantinării economiilor, prețul gazului ajunsese și la un nivel de 40 de lei/MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce se va întâmpla pe piața de energie va fi anunțat la Videoconferința Profit.ro Oil&Gas, organizată împreună cu Black Sea Oil&Gas și Federatia Patronală Petrol și Gaze (FPPG).

Videoconferința, programată pentru 19 octombrie, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Marți au fost tranzacționați 4,5 GWh cu livrare în primul trimestru al anului viitor, la un preț de 544,2 lei/MWh (109 euro/MWh), și 1,5 GWh cu livrare în luna noiembrie, la un preț de 500,1 lei/MWh (101,04 euro/MWh).

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ambele prețuri sunt cu aproximativ 10% peste cele la care au fost realizate ultimele tranzacții similare pentru aceleași tipuri de produse.

UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

Prețul de 544,2 lei/MWh se apropie de cel de 550 lei/MWh avansat în urmă cu o săptămână de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI); Dumitru Chisăliță.

Prognozele pesimiste ale evoluției prețului gazului marfă arată că acesta poate să depășească valoarea astronomică de 550 lei/MWh în următoarele luni (o creștere de 8 ori a prețului față de anul 2020), dar chiar și la acestă valoare, probabil lipsa gazelor, dacă vom avea o iarnă grea, va fi cea mai mare problemă a sezonului rece, susținea Chisăliță.

Comparativ, pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH, prețul gazului cu furnizare în primul trimestru al anului viitor se tranzacționează la un nivel similar, de 109 euro/MWh, iar cel pentru luna noiembrie, la 110,9 euro/MWh.

VIDEO PROFIT LIVE Startarium Re:Build: Cum s-au adaptat micii antreprenori din agribusiness, afectați de problemele HoReCa CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Startarium Re:Build: Cum s-au adaptat micii antreprenori din agribusiness, afectați de problemele HoReCa

Și pe piața spot, pentru ziua următoare, ultimele tranzacții ale zilei de marți pe BRM s-au realizat la peste 500 lei/MWh (500,2 lei/MWh mai exact), cu 4 euro sub prețul pentru produsul similar de pe CEGH, de 105 euro/MWh.

Evoluția prețurilor va conduce foarte probabil la falimente în rândul micilor furnizori atât în România, dar și la nivel european.

Potrivit unor surse din piață, la aceste prețuri, chiar și mai multe grupuri mari la nivel european încep să gâfâie, prețul de achiziție situându-se mult peste cel cu care acestea vând gaze consumatorilor finali.

În Marea Britanic, unde există un plafon de preț calculat bianual de reglementatorului pieței, Ofgem, în funcție de prețul de hub, deja mai mulți furnizori și-au cerut intrarea în faliment, specialiștii estimând că pe piață vor rămâne doar o pătrime dintre actualii furnizori.

Facturile la gaze din Marea Britanie au crescut cu 10% în aprilie și cu 12% în octombrie. O nouă creștere este inevitabilă în luna aprilie a anului viitor, ca urmare a politicii reglementatorului britanic, Ofgem, care impune un plafon de preț la fiecare 6 luni.

Prețurile gazelor naturale (și ale celorlalte resurse primare) au explodat în întreaga lume ca urmare a majorării cererii în urma repornirii economiilor mondiale și a politicilor băncilor centrale de majorare a masei monetare pentru susținerea diferitelor New Deal-uri legiferate de guvernele din întreaga lume.

În plus, Europa s-a confruntat cu o iarnă mai lungă, sezonul de extracție a gazelor naturale din depozite prelungindu-se cu peste o lună peste perioada normală. Reluarea injectării gazelor în depozitele europene, inclusiv din România, a fost una lentă, gradul de umplere al acestora aflându-se în prezent la minimul ultimilor ani. Drept urmare, o presiune suplimentară pe preț a venit și din faptul că cererea de gaze a fost nu numai pentru consum, ci și pentru depozitare.

Tot în ultimii 2 ani, producția europeană de gaze s-a redus considerabiul, Norvegia, Danemarca, Olanda, Marea Britanie închizând, la presiunea campaniilor ecologiste, mai multe zăcăminte. România, al doilea producător de gaze din UE după retragerea Marea Britanii, s-a confruntat și ea cu o scădere naturală a producției de 10%. Importurile de gaze rusești nu au putut compensa creșterea cererii, ca urmare a repornirii economilor post-Coronavirus, a iernii mai lungi și a deficitului de înmagazinare, nici reducerea producției europene sau majorarea cererii de gaz natural lichefiat de pe piețele asiatice. În plus, este încă așteptată unda verde pentru gazoductul Nord Stream 2.

viewscnt
Afla mai multe despre
preț
gaze
spot
brm
cegh
iarna
falimente