Resursele de gaze ale României, în scădere cu 4,2% în primele 11 luni ale anului 2015

Resursele de gaze ale României, în scădere cu 4,2% în primele 11 luni ale anului 2015
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 ian 2016

Resursele de gaze ale țării au scăzut cu 4,2% în perioada ianuarie - noiembrie 2015, față de intervalul similar al anului precedent, ajungând la 7,9 milioane de tone echivalent petrol (tep), informează, joi, Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producția internă a scăzut cu 1,2%, în timp ce importurile au fost mai mici cu 67,2%.

De asemenea, consumul de cărbune net a crescut cu 5,4%, iar cel de țiței a fost mai mic cu 0,5%.

Produsele petroliere aduse din import s-au majorat și ele cu 27,1%.

Poșta Română vrea să cumpere energie electrică pe 4 ani cu maximum 37 mil. lei CITEȘTE ȘI Poșta Română vrea să cumpere energie electrică pe 4 ani cu maximum 37 mil. lei

În această perioadă, resursele totale de energie primară au crescut cu 2,4%, până la 30 de milioane de tone echivalent petrol, iar cele de energie electrică au urcat, față de aceeași perioadă a anului precedent, cu 8,3%, până la 63,1 TWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze naturale
ins