Romgaz poate investi într-un proiect de terminal LNG la Marea Egee prin care s-ar putea importa în Europa inclusiv gaze de șist din SUA

Romgaz poate investi într-un proiect de terminal LNG la Marea Egee prin care s-ar putea importa în Europa inclusiv gaze de șist din SUA

Localizarea proiectului. Sursă: Gastrade

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 14 aug 2019

Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni, ar putea investi într-un proiect grecesc de terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) planificat a fi dezvoltat în Marea Egee și pentru care și-au mai anunțat interesul Bulgartransgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor din Bulgaria, dar și unul dintre principalii exportatori americani de LNG.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, Romgaz analizează posibilitatea de a prelua 20% din acțiunile companiei de proiect ce ar urma să dezvolte terminalul LNG Alexandroupolis, Gastrade SA.

Decizia finală va aparține acționarilor Romgaz.

CONFIRMARE Finanțele schimbă Codul Fiscal. Reguli pentru impozitarea folosirii în interes personal a mașinii de serviciu la microîntreprinderi. Soluționarea contestațiilor trece de la ANAF la Finanțe CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Finanțele schimbă Codul Fiscal. Reguli pentru impozitarea folosirii în interes personal a mașinii de serviciu la microîntreprinderi. Soluționarea contestațiilor trece de la ANAF la Finanțe

Gastrade, parte a grupului energetic elen privat Copelouzos, dezvoltă proiectul terminalului LNG lângă orașul grecesc Alexandroupolis și a finalizat cu succes în ianuarie prima fază a unui test de piață privind cererea din partea potențialilor clienți care s-ar putea aproviziona cu gaze prin intermediul terminalului. Acesta ar urma să poată furniza gaze pe toate piețele balcanice.

În proiect este implicat și operatorul grec de transport de gaze DESFA.

Interesați de proiect s-au arătat și Bulgartransgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor din Bulgaria, dar și unul dintre principalii exportatori americani de LNG, Cheniere Energy, care ar putea astfel să vândă în Europa gaze produse în exploatările de șist din SUA.

Terminalul LNG Alexandroupolis ar urma să aibă o capacitate de tranzit de peste 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an și una stocare de 170.000 mc de LNG.

viewscnt
Afla mai multe despre
export gaze sua
import gaze de sist sua
romgaz
gaze naturae lichefiate
terminal lng
investitii romgaz
cheniere
gastrade