Romgaz se răzgândește brusc - nu mai reziliază contractul cu Duro Felguera și Romelectro pentru construirea termocentralei Iernut, din cauza întârzierii lucrărilor

Romgaz se răzgândește brusc - nu mai reziliază contractul cu Duro Felguera și Romelectro pentru construirea termocentralei Iernut, din cauza întârzierii lucrărilor
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 9 apr 2021

Producătorul de gaze Romgaz suspendă rezilierea contactului de lucrări privind dezvoltarea CTE Iernut, încheiat cu asocierea de firme Duro Felguera - Romelectro, după ce în urmă cu mai puțin de o săptămână anunța întreruperea contractului din cauza neexecutării, în termen a obligațiilor de către executant.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De altfel, Romgaz anunța în decembrie 2020 că nu prelungește termenul solicitat de Duro Felguera și Romelectro pentru finalizarea construcției termocentralei de la Iernut.

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

Lucrările pentru construirea termocentralei de la Iernut, cu o capacitate de 430 MW, erau oricum în întârziere, iar contractul a expirat la 26 decembrie 2020.

Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania

Acum, însă, Romgaz anunță suspendarea notificării de reziliere a contractului. Pe perioada suspendării notificării de reziliere a contractului, executantul urmează să prezinte o propunere concretă de finalizare și punere în funcțiune a obiectivului de investiții, în termen cât mai scurt posibil, iar Romgaz să analizeze propunerea și să formuleze un raspuns.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Alexandru Ciuncan, director UNSAR: Un mediu antreprenorial mai informat este mai rezistent în fața riscurilor. Un plan de asigurări poate face diferența între continuarea activității și declanșarea falimentului CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Alexandru Ciuncan, director UNSAR: Un mediu antreprenorial mai informat este mai rezistent în fața riscurilor. Un plan de asigurări poate face diferența între continuarea activității și declanșarea falimentului

Cum a anunțat anterior Profit.ro, Romgaz are în derulare o expertiză tehnică și economică, având ca obiect determinarea stadiului fizic și valoric de execuție a contractului, precum și determinarea lucrărilor rămase de executat, pentru finalizarea și punerea în funcțiune a investiției.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

”După finalizarea expertizei tehnice si economice, Romgaz va face toate demersurile necesare și utile pentru finalizarea și punerea în funcțiune a investiției, în cel mai scurt timp posibil”, precizează compania.

În 2013, Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.

Termocentrala pe gaze de la Iernut urma să fie finalizată la sfârșitul anului 2019, potrivit graficului inițial. Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.

Echipamentele principale și ingineria de bază urmau să fie furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro să se ocupe de lucrările de construcții - montaj, de partea de inginerie de detaliu și livrarea echipamentelor auxiliare.

În februarie, Romgaz a încheiat de urgență un contract cu subsidiara locală a unei firme austriece de certificare industrială, care va evalua stadiul execuției lucrărilor la noua centrală pe gaze cu ciclu combinat a companiei de la Iernut și va pregăti caietul de sarcini pentru desemnarea unei companii sau a unui consorțiu care să finalizeze și să pună în sfârșit în funcțiune centrala, după ce Romgaz a anunțat la finalul anului trecut că nu va prelungi contractul cu actualii constructori, Duro Felguera și Romelectro.

Contractul a fost semnat după o negociere fără anunț prealabil de participare, la care de altfel a participat doar compania cu care a fost parafată înțelegerea. Metoda este permisă de legislația în vigoare și a fost justificată de Romgaz prin aceea că a fost vorba de o "situație de urgență extremă" survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de entitatea contractantă, în conformitate cu "condițiile stricte" stabilite de Directiva 2014/24/UE privind achizițiile publice.

"Având în vedere faptul că termenul de finalizare al investiției CTE Iernut a fost depășit si se dorește finalizarea cât mai rapidă a investiției, contractarea serviciilor mai sus menționate prin procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare este singura posibilitate de a urgenta finalizarea investiției", afirmă producătorul de gaze. 

Romgaz estima inițial că va scoate din buzunar peste 1,2 milioane lei pentru contractul cu austriecii, însă după negociere l-a "scos" la doar 885.000 lei. Firma are la dispoziție 4 luni pentru a presta serviciile convenite, "de expertiză privind evaluarea stadiului execuției lucrărilor privind Centrala Electrică cu Ciclu Combinat (CCTG) Iernut și întocmire caiet de sarcini în vederea achiziționării unui contract de lucrări pentru finalizarea și punerea în funcțiune CCGT Iernut".

Contractorul cu care s-a negociat și semnat este firma de certificare industrială TUV Austria România SRL, subsidiară a TUV Austria Holding AG, care a mai lucrat în trecut și pentru OMV Petrom, dar și pentru instituții și companii de stat românești. TUV Austria România a terminat anul 2019 cu profit net de 5,8 milioane lei, la un rulaj de aproape 79 milioane lei.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Romgaz a realizat în 2020 un profit net preliminat de 1,25miliarde lei, în creștere cu peste 15,14%, în timp ce cifra de afaceri preliminată este de 4,07 miliarde lei, în scădere cu aproape 20%. Producția de gaze naturale estimată pentru anul 2020 a fost de 4,519 miliarde metri cubi, cu 757,2 milioane mc mai mică decât producția realizată în anul anterior (-14,35%) ca urmare a situației speciale generate de pandemia COVID-19 în economia românească.

Romgaz are 6.200 de angajați și o capitalizare de 12,79 miliarde lei.

Compania de stat și-a planificat investiții de 15,69 miliarde lei până în 2025, cea mai mare parte în parteneriate privind proiecte offshore în Marea Neagră. Din această sumă, în producția de energie electrică compania vrea să investească 3,66 miliarde lei, în centralele electrice de la Iernut și Mintia, dar și în surse regenerabile de energie.

Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
iernut
reziliere contract
duro felguera
romelectro